Auto

Industria auto în era tehnologiei: Infineon, după anunţul legat de centrul R&D de la Bucureşti doreşte investiţii în universităţi şi în programe pentru a atrage tineri, Dacia anunţă planuri pentru digitalizare şi mizează pe online

Industria auto în era tehnologiei: Infineon, după...

Autor: Bogdan Alecu

09.11.2023, 09:30 173

♦ Tehnologia va avea un impact tot mai mare asupra industriei, inclusiv cea auto, iar oamenii care să lucreze vor reprezenta miza cea mai importantă pe drumul către digitalizare.

Infineon a accelerat planurile de a investi în producţia şi dezvoltarea de microcipuri, a căror criză începută în 2021 a afectat puternic producţia industrială, de la maşini la com­putere şi telefoane mobile, însă dincolo de producţie, Günter Krasser, vice president & managing director, Infineon Technologies România & CO SCS sublinia în cadrul evenimentului Automotive Forum 2023 faptul că este nevoie de oameni pentru a proiecta viitoarele tehnologii.

„Pentru viitorul României compe­titi­vi­tatea universităţilor este esenţială deoa­rece acestea asigură dezvoltarea companiilor de înaltă tehnologie. Costurile sunt în creştere, dar pentru că sunt, ai nevoie de o pregătire tot mai bună iar universităţile nu au suficient personal. Noi vrem să ajutăm să pregătească nu doar viitori studenţi, ci şi profesori. Nu văd de ce cipurile pe care noi le dezvoltăm să nu fie proiectate aici, nu doar în Germania sau Italia“, a subliniat Günter Krasser.

One United Properties principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, va dezvolta în nordul Capitalei o clădire de birouri realizată special pentru gigantul german Infineon Technologies, companie listată la Bursa din Frankfurt şi lider în proiectarea şi producţia de semiconductori. 

„Infineon a crescut constant în ultimii 18 ani şi a devenit cea mai puternică companie de semiconductori din România, cu capaci­ta­tea de a produce cipuri semiconductoare, de la idee până la lansarea pe piaţă. Prin sem­na­rea acestui contract, Infineon îşi confirmă an­gajamentul faţă de Bucureşti şi România drept o regiune importantă pentru cercetare şi dezvoltare şi pune bazele pentru creş­terea vii­toare. Această clădire, proiectată special ca un centru de cercetare şi dez­vol­tare de înal­tă tehnologie, va oferi inginerilor noştri un mediu de lucru foarte atractiv şi infra­struc­tură de laborator de vârf pentru a înde­plini împreună promisiunea noastră de a abor­da cele două provocări definitorii ale vre­murilor noastre, decarbonizarea şi digita­li­zarea“, a declarat Günter Krasser odată cu acest anunţ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO