Auto

Infotrafic: Ninge pe mai multe drumuri naţionale şi autostrăzi, fără probleme de circulaţie

Infotrafic: Ninge pe mai multe drumuri naţionale şi...

Autor: Andreea Tobias, Mediafax

20.01.2018, 17:52 75

Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, sâmbătă după-amiază ninge pe mai multe artere naţionale şi autostrăzi, însă fără probleme de circulaţie.

Pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti şi A4 Ovidiu-Agigea ninge uşor, dar zăpada nu s-a depus.

Aceeaşi situaţie este şi pe DN1, în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, unde ninge normal pentru această perioadă, iar zăpada se topeşte, carosabilul este curat.

Pe DN7, în staţiunile de pe Valea Oltului, nu sunt precipitaţii, carosabilul fiind uscat.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu atenţie, să reducă viteza, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de maşina din faţă şi să nu facă depăşiri riscante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO