Auto

Limuzina Chrysler a dictatorului Nicolae Ceauşescu, scoasă la licitaţie, la Artmark

Limuzina Chrysler a dictatorului Nicolae Ceauşescu,...

Autor: Diana Pârvulescu

21.11.2014, 13:57 1341

Potrivit Biroului de presă al casei Artmark, Licitaţia de Crăciun, care va avea loc pe 9 decembrie, pregăteşte publicului una dintre cele mai inedite şi preţioase selecţii de cadouri din istoria Artmark.

De la bijuterii extravagante din colecţia Marinei Dimitropoulos, soţia fostului prim-ministru al Greciei, la o pivniţă de vinuri franţuzeşti, provenind de la un colecţionar bucureştean, la antichităţi de o raritate absolută, precum un set de artefacte din aur dacic, descoperite în Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea, limuzina Hillman-Hunter (Chrysler) care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi până la pictură românească şi europeană pe tema iernii şi a sărbătorilor - fiecare îşi va găsi cadoul ideal.

De asemenea, Licitaţia de Iarnă, organizată pe 17 decembrie, este o ediţie aniversară, întrucât Artmark împlineşte şase ani de la organizarea primei vânzări dedicate anotimpului hibernal. Fiind un moment de colecţie, a fost pregătită o expoziţie în stilul Artmark consacrat, care cuprinde opere ale unora dintre cei mai mari artişti români.

Expoziţia va fi deschisă începând de sâmbătă şi va putea fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti. Licitaţia de Crăciun va avea loc pe 9 decembrie, de la ora 20.00, la Athénée Palace Hilton, iar Licitaţia de Iarnă, pe 17 decembrie, de la ora 19.30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO