Auto

Stroe, ACAROM: Ce continuitate să avem la transporturi când în 20 de ani am avut 20 de miniştri?

Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România

Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România

Autor: Bogdan Alecu

23.05.2016, 00:05 163
Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), asociaţie care reuneşte peste 150 de companii din industria auto, pornind cu Auto­mobile Dacia şi Ford România, cei doi constructori auto alături de cei mai importanţi producători de componente, spune că instabilitatea a fost una dintre cele mai mari probleme ale Guvernului României în ultimii 20 de ani, alături de lipsa de consecvenţă, ceea ce a dus la suprimarea dez­vol­tării infrastructurii. Miza o reprezintă industria auto locală, care anul trecut a urcat la 20 de miliarde de euro, din care 71% reprezintă producătorii de componente.
 
„În ultimii 20 de ani, de când a fost înfiinţată ACAROM, rolul coordonator al statului a dispă­rut cu desăvârşire. Numai la Ministerul Trans­porturilor au fost 20 de miniştri. Noţiunea de con­tinuitate în strategie nu a funcţionat, nu s-a predat nicio gestiune aşa cum trebuie, dar am avut o ambiţie politică impardonabilă din partea poli­ticienilor. Peste 3.000 de firme au dispărut din economie în acest timp, printre care coloşi in­dustriali precum Tractorul Braşov, Autobuzul şi ARO Câmpulung“, a spus Constantin Stroe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO