Auto

Topul mărcilor auto cu cele mai multe înmatriculări în România anul acesta

Înmatriculările de automobile noi au scăzut în august cu 42%, iar în primele opt luni cu 9,4%

Autor: Vlad Popescu

18.09.2012, 10:50 1962

În luna august a anului trecut, în România au fost înmatriculate circa 8.700 de automobile noi, iar în perioada ianuarie-august aproape 50.000 de maşini, potrivit datelor prezentate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) şi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pe total piaţă, incluzând motociclete, mopede, autobuze, microbuze şi vehicule pentru transpotul mărfurilor, numărul înmatriculărilor din România a coborât în august cu 31% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, la circa 7.500 de unităţi, potrivit DRPCIV.

Înmatriculările de automobile Dacia au scăzut cu 52%, la puţin peste 1.000 unităţi, marca grupului Renault fiind urmată ca volum de Volkswagen, cu peste 750 unităţi (-26%), Skoda 574 unităţi (-32%), Ford 350 unităţi (-38%), respectiv Renault 278 unităţi (-65%).

Potrivit unui comunicat transmis marţi de ACEA, înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în primele opt luni ale anului cu 9,4%, de la 49.000 la circa 44.400 unităţi.

Piaţa maşinilor pentru pasageri din UE s-a contractat în perioada ianuarie-august cu 7,1%, de la 8,9 milioane la 8,26 milioane înmatriculări, notează ACEA. La nivelul lunii august, înmatriculările de automobile noi din Uniunea Europeană săau redus cu 8,9%, de la circa 755.000 la 688.000 unităţi.

În Cehia şi Polonia au fost înregistrate creşteri de aproximativ 3,6%, la 118.000, respectiv 188.000 unităţi. Ungaria şi Bulgaria au consemnat avansuri de circa 2%, la 35.000, respectiv 13.000 înmatriculări.

Germania, cea mai mare economie europeană, a stagnat la 2,1 milioane de înmatriculări, în timp ce Franţa şi Italia au afişat contracţii puternice, de 13%, respectiv 20%, la 1,3 milioane şi 981.000 unităţi. În Spania a fost consemnat un declin de 8,5%, la 520.000 înmatriculări, iar piaţa din Marea Britanie a crescut cu 3,3%, la 1,26 milioane unităţi.

Potrivit APIA, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale au scăzut cu 19% în primele opt luni, la 56.853 unităţi, autoturismele înregistrând un regres mai mare, de 22%, la un volum de 46.823 unităţi, piaţa auto apropiindu-se de un nivel comparabil cu cel din anul 2000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO