Bănci și Asigurări

Acordarea de credite bancare nelegale, in atentia procurorilor

19.07.2006, 19:18 30

Procurorii bucuresteni au trimis in judecata 14 persoane pentru acordare si primire nelegala de credite bancare intr-un dosar privind un prejudiciu de peste 1,7 mld. lei vechi (470.000 de euro), anchetatorii continuand investigatiile referitoare la alti 300 de beneficiari de servicii bancare ilegale. Potrivit Biroului de presa al Parchetului Capitalei, in aprilie-octombrie 2005, Carmen Moldovanu, impreuna cu Felix Nacea - agent de creditare al Libra Bank, a inlesnit la aproximativ 300 de persoane obtinerea nelegala de credite bancare de pana la 250 de milioane de lei. Libra Bank sustine ca a ajutat politia sa identifice reteaua de infractori la scurt timp dupa ce s-a confruntat cu actiuni de frauda din partea unor clienti, care prezentau documente cu aparenta de legalitate pentru a obtine credite. "Imediat ce a sesizat nereguli in procesul de creditare a persoanelor fizice venite prin intermediul acestei societati de brokeraj, Libra Bank a stopat acordarea de credite solicitate prin intermediul respectivei firme", a spus banca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO