Bănci și Asigurări

Afacerile Astra Asigurări au urcat cu 37% anul trecut, la 1,1 mld. lei

Autor: Ciprian Botea

01.03.2011, 13:18 40

Astra, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor, a subscrisanul trecut prime brute de 1,1 miliarde lei (260 mil. euro), cu 37%mai mult decât în 2009, potrivit rezultatelor financiarepreliminare. Creşterea de două cifre se datorează dublăriivânzărilor de poliţe de răspundere civilă auto (RCA).

Primele din asigurări auto au crescut cu 49%, până la 863, 9milioane lei, din care 600,2 milioane lei au fost încasări dinpoliţe RCA. Pe segmentul asigurărilor de aeronave, Astra a subscrisprime de 27,2 milioane lei.

Despăgubirile plătite de companie au urcat cu 60% faţă de 2009,la 525 milioane lei.

Compania a înregistrat un profit net de 21,4 milioane lei în2010, triplu faţă de nivelul înregistrat în anul anterior.

Astra şi-a menţinut astfel poziţia de lider pepiaţa asigurărilor, pe care a câştigat-o la sfârşitul primuluitrimestru din 2010 şi deţinută până în 2009 de Allianz-Ţiriac.Allianz a înregistrat anul trecut prime brute subscrise de 1,03miliarde lei, cu 78 mil. lei (18 mil. euro) mai puţin decâtAstra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO