Bănci și Asigurări

AIG Life: profit de patru ori mai mare la noua luni

28.11.2005, 18:14 12

Compania de asigurari de viata AIG Life a incheiat primele noua luni ale anului cu un profit de circa 4 mil. euro (peste 14,4 mil. lei), de patru ori mai mare decat in primele trei trimestre ale anului trecut.

Pentru acest an, companiai estimeaza un castig de peste 5,8 mil. euro.

"Cresterea profitului s-a datorat, in primul rand, vanzarilor foarte bune si, in al doilea rand, eficientizarii activitatii companiei, atat pe partea de strategie de investitii, cat si pe partea operationala", a declarat Theodor Alexandrescu, directorul general al AIG Life. In aceeasi perioada, afacerile companiei au crescut cu 83% in euro, comparativ cu primele noua luni ale lui 2004, pana la aproximativ 25 mil. euro (90,5 mil. lei). Circa 80% din portofoliul asiguratorului este format din polite mixte de asigurare de viata, care au inregistrat un avans de peste 60%, comparativ cu primele noua luni ale anului trecut.

Compania mai vinde polite de asigurare de viata de protectie (care nu contin o componenta de economisire, spre deosebire de politele mixte), polite de asigurare de viata care contin si o clauza de asigurare de accidente si polite similare celor de asigurare de sanatate. Pentru sfarsitul lui 2005, compania si-a propus un nivel al afacerilor de peste 33,3 mil. euro.

AIG Life isi vinde produsele prin intermediul unei retele de 1.200 de consultanti specializati si colaboreaza cu 25 de brokeri.

Compania a fost infiintata in 1998 si dispune de un capital social de 26,4 mil. lei (circa 7,3 mil. euro), controlat aproape in totalitate de American Life Insurance Company (ALICO), membra a grupului american de servicii financiare American International Group (AIG).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO