Bănci și Asigurări

Aurel Şaramet, care a condus 10 ani Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, poziţie pe care se bate toată lumea pentru salariile uriaşe, este anchetat de ANI pentru venituri nejustificate de un milion de euro

Aurel Şaramet, care a condus 10 ani Fondul de Garantare...

Autor: Departamentul Social

18.09.2017, 12:01 1620

A.N.I. a găsit o diferenţă nejustificată de peste un milion de euro între averea dobândită şi veniturile lui Aurel Şaramet, fost director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi au sesizat Curtea de Apel Bucureşti. 

Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, de 4.868.494 lei, adică peste un milion de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Aurel Şaramet, fost director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Ulterior, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru a verifica veniturile realizate de acesta cât timp a deţinut funcţia de director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Aurel Şaramet a fost director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii în perioada 20 decembrie 2004 – 06 noiembrie 2013, potrivit A.N.I.

El a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, însă nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, mai transmite A.N.I.

Articol publicat în ZF în 2013: Voinea a pus capăt „domniei“ de 10 ani a lui Şaramet la Fondul de Garantare a Creditelor

Aurel Şaramet, care a deţinut timp de zece ani una dintre poziţiile plătite cel mai bine din sistemul financiar, a fost revocat din funcţia de director general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Finanţe. Fondul gestionează mai multe programe prin care statul acordă garanţii pentru creditele contractate de firmele mici şi mijlocii şi are sub administrare active de circa un miliard de euro.
 
Şaramet, 63 de ani, conducea fondul de garantare din decembrie 2004. El a mai condus instituţia şi anterior timp de un an începând din 2002. Şaramet - care a lucrat în anii ’90 în Ministerul Finanţelor, dar şi pentru mai multe bănci comerciale – ajunsese să câştige circa 19.000 de euro pe lună din poziţia de director general al fondului de garantare. El a avut anul trecut venituri din salarii de un milion de lei (225.000 euro), potrivit propriei declaraţii de avere.
 
Odată cu revocarea din func­ţie a lui Şaramet, ministrul delegat pentru buget Liviu Voinea a semnat şi ordinul pentru revocarea preşedintelui directorului Fondului Român de Contra­ga­rantare Ioan Hideguti. Hideguti, 65 de ani, conducea fondul de contragarantare din 2009, iar anterior a lucrat în guvern. El avea un salariu lunar de echivalentul a 11.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere.
 
Fondul de Contragarantare este mai puţin vizibil decât celelalte mecanisme de garantare, dar administrează active de o sută de milioane de euro. Instituţia nu lucrează direct cu băncile şi emite practic scrisori de garanţie către celelalte fonduri de garantare.
 
Locul lui Şaramet la şefia fondului de garantare a fost luat interimar de Silvia Ciornei, fost ministru în guvernul Adrian Năstase. La fondul de contragarantare a fost numit interimar Cristian Socol, consilierul economic al primului-ministru Victor Ponta.
 
Guvernul a justificat schimbările din conducerea mecanismelor de garantare prin nevoia de a „întări disciplina financiară şi de a creşte performanţele economice ale acestora“. Nici Aurel Şaramet, nici Ioan Hideguti nu au putut fi contactaţi ieri de ZF pentru a-şi exprima punctul de vedere.
 
Fondul de Garantare a Cre­ditelor gestionează şi programul Prima casă, prin care statul a acordat garanţii de circa două miliarde de euro în ultimii patru ani pentru mai mult de 100.000 de beneficiari de credite. Instituţia care funcţionează ca un IFN şi se află sub supravegherea BNR a obţinut profit în mod constant în ultimii ani, mai ales în condiţiile în care rolul său de instituţie de garantare a devenit mai vizibil abia în anii de criză.
 
Pe de altă parte, numele ambelor mecanisme de garantare au apărut în toamna anului trecut într-un scandal privind o fraudă cu credite bancare în valoare de peste 20 mil. euro. Şaramet este cercetat de procurori în acest caz. Fondul de Garantare a Creditelor a fost implicat şi în criza din primăvară de la Bank of Cyprus, unde avea depozite de circa 100 milioane de lei.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO