Bănci și Asigurări

Bancherii şi guvernanţii, către antreprenori: Să obţineţi cât mai mult profit şi să investiţi şi în resursele umane! Economia este rezilientă, iar antreprenorii au făcut faţă provocărilor. Creşterea educaţiei economice şi financiare are un rol important în rezilienţa mediului economic

Bancherii şi guvernanţii, către antreprenori: Să...

Autor: Mircea Nica, Claudia Medrega

12.10.2023, 00:07 10292

Deosebirea dintre un antreprenor educat financiar şi un antreprenor care nu dispune de această educaţie financiară este că cel educat financiar face ca banii să lucreze pentru el, devenind independent financiar, pe când antreprenorul fără educaţie financiară munceşte pentru bani şi devine dependent financiar ♦ Există o percepţie în mediul de afaceri românesc că cele mai bune surse de finanţare sunt creditul acţionar şi creditul comercial, însă acestea sunt capcane, care pot fi o soluţie pe termen scurt ♦ Sistemul financiar-bancar poate acorda un suport preţios dezvoltării activităţii antreprenoriale din România, reiese din dezbaterile de la conferinţa de prezentare a proiectului privind creşterea educaţiei financiare a antreprenorilor.

Economia românească este rezilientă şi antreprenorii au făcut faţă provocărilor de până acum. Iar educaţia financiară are un rol foarte important în rezilienţa mediului economic. Aceasta este una dintre concluziile conferinţei de prezentare a proiectului privind creşterea educaţiei financiare a antreprenorilor din România, derulată ieri la BNR.

Educaţia financiară a antreprenorilor din România a fost tema care i-a adus ieri la aceeaşi masă pe bancheri de la BNR şi de la Asociaţia Română a Băncilor (ARB), reprezentanţi ai guvernului, reprezentanţi ai mediului academic, alături de reprezentanţi ai mediului de business.

„Este foarte important să înţelegem că educaţia financiară are un rol foarte important în rezilienţa mediului economic. În condiţiile unui mediu economic, politic, extern foarte complex, România demonstrează că este la al treilea an de creştere economică şi există o stabilitate a sistemului financiar. Acest lucru este posbil pentru că economia românească este rezilientă, pentru că antreprenorii au făcut faţă provocărilor de până acum. Vă urez să obţineţi cât mai mult profit şi să investiţi acest profit şi în resursele dvs. umane, care vă fac să menţineţi aceste businessuri!“, a declarat ieri Bogdan Neacşu, preşedintele ARB.

El susţine că acum este o situaţie total diferită faţă de cea existentă în urmă cu 15 ani, când a apărut criza financiară şi economică mondială. „O spun prin prisma experienţei pe care am trăit-o şi în 2008-2010 când întâlneam antrepenorii care pur şi simplu puneau cheile pe masă, lucru pe care nu îl mai întâlnim astăzi. Dimpotrivă, acum vedem antreprenori care fac eforturi - şi nu spun eforturi în sens de supravieţuire - fac eforturi pentru a găsi noi posibilităţi de a dezvolta afecerea lor, ceea ce înseamnă un nivel de educaţie sporit faţă de acele momente. Lucrurile acestea ne fac să fim mai ambiţioşi şi încrezători în faptul că ceea ce facem şi prin acest program ne va duce şi spre acest deziderat de a asigura un mediu al antreprenorilor rezilient şi care să privească în continuu dezvoltarea. Acest lucru înseamnă evident resurse financiare pe care şi antreprenorii trebuie să le aloce pentru aşa ceva.“

Două dintre vulnerabilităţile structurale cu care se confruntă stabilitatea financiară din România - gradul foarte scăzut de intermediere financiară şi nivelul necorespunzător al sănătăţii financiare a firmelor ñ pot fi asociate, într-o bună măsură, nivelului modest de educaţie financiară a antreprenorilor, după cum a spusEugen Nicolăescu, viceguvernator al BNR.

„Unul dintre marile dezavantaje pentru antreprenorii români este că nu au la îndemână cunoştinţe şi/sau informaţii esenţiale cu privire la instrumentele şi soluţiile care le pot face afacerile mai eficiente, inovative, mai uşor adaptabile. Într-un cadru concurenţial atât de intens precum cel din prezent, astfel de elemente pot face diferenţa între menţinerea unei firme pe piaţă şi dispariţia acesteia, între continuarea activităţii la un nivel de subzistenţă şi dezvoltarea sustenabilă, inclusiv prin extinderea pe pieţe regionale şi internaţionale“, a completat reprezentantul BNR.

Antreprenorii sunt cei care pot planifica astăzi ziua de mâine, dar care au şi puterea să o construiască. Iar talentul şi imaginaţia antreprenorilor români au fost de nenumărate ori confirmate de poveştile de succes care au surprins atât pieţele interne, cât şi pe cele externe, aminteşte Nicolăescu.

Educaţia financiară trebuie susţinută, dar oamenii de afaceri au nevoie de aceeaşi implicare şi din partea statului, mai ales în ceea ce priveşte morile de vânt cu care se luptă antreprenorii zilnic, respectiv infrastructura digitală, digitalizarea serviciilor publice.

Pe de altă parte, există o percepţie în mediul de afaceri românesc că cele mai bune surse de finanţare sunt creditul acţionar şi creditul comercial. Însă, acestea sunt capcane, care pot fi o soluţie pe termen scurt, conform discuţiilor din cadrul conferinţei.

 

Eugen Nicolăescu,  viceguvernator al BNR

Economiştii studiază fenomenul antreprenoriatului de peste un secol şi au arătat că marile îmbunătăţiri la nivelul societăţii sunt datorate spiritului creator, curajului şi flerului antreprenorilor.

► Antreprenorii sunt cei care pot planifica astăzi ziua de mâine, dar care au şi puterea să o construiască. Antreprenorii sunt în viziunea noastră foarte importanţi.

► Talentul şi imaginaţia antreprenorilor români au fost de nenumarate ori confirmate de poveştile de succes care au surprins atât intern, cât şi pe pieţele externe.

► Proiectul „Antreprenoriat de top“ este foarte ambiţios.  Am încredere că vom reuşi dacă vom colabora şi dacă vom acţiona împreună.

► Proiectul „Antreprenoriat de top“ este gândit şi se va derula pe patru direcţii. O direcţie este creşterea alfabetizării financiare a firmelor prin dezvoltarea cunoştinţelor financiare, îmbnătăţirea comportamentului financiar, dar şi prin ameliorarea atitudinii financiare. Un sondaj recent al OECD din 2022 arată că în România numai 59% din firmele analizate au declarat că au încredere să apeleze la bănci sau la alte instituţii similare. O a doua direcţie a proiectului pune accentul pe creşterea incluziunii financiare în rândul companiilor. Direcţia a treia vizează utilizarea mai amplă a produselor şi serviciilor financiare. A patra direcţie a proiectului vizează îmbunătăţirea nivelului de digitalizare a activităţii financiare şi de afaceri.

► Analizele efectuate de BNR arată că pe lângă exemplele de urmat există oportunitatea de a îmbunătăţi educaţia financiară a antreprenorilor şi de a promova companiile cu capital autohton care s-au dovedit competitive.

► Creşterea educaţiei financiare este un proiect comun. Este importantă şi necesară conştientizarea vulnerabilităţilor pentru a îmbunătăţi comportamentele.

► Două din vulnerabilităţile structurale cu care se confruntă stabilitatea financiară din România, respectiv gradul foarte scăzut de intermediere financiară şi nivelul necorespunzător al sănătăţii financiare a firmelor, aceste vulnerabilităţi pot fi asociate în bună măsură nivelului modest de educaţie financiară a antreprenorilor.

► Sondaje recente ale OECD privind alfabetizarea financiară a IMM-urilor arată că deşi ne plasăm în multe privinţe peste media ţărilor din regiune nivelul educaţiei financiare din România rămâne scăzut faţă de nivelul european. În acest context, unul din marile dezavantaje ale antreprenorilor români este că nu au la îndemână cunoştiinţe şi/sau informaţii esenţiale privind instrumentele şi soluţiile care le pot face afacerile mai eficiente, inovative, mai uşor adaptatbile.

► Într-un cadrul concurenţial atât de intens ca cel din prezent, astfel de elemente pot face diferenţa între menţinerea unei firme pe piaţă sau dispariţia ei, între continuarea activităţii la nivel de subzisenţă sau dezvoltarea sustenabilă, inclusiv prin extinderea pe pieţe regionale şi internaţionale.

► Proiectul privind antreprenorii propune dezvoltarea educaţiei economice şi financiare a antreprenorilor într-o manieră corerentă cu cea din UE şi OECD. Aderarea României la OECD este unul din obiectivele strategice ale României. Procesul aderării prespupune şi consolidarea educaţiei financiare a antreprenorilor

 

Bogdan Neacşu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB)

► Este foarte important să înţelegem că educaţia financiară are un rol foarte important în rezilienţa mediului economic. În condiţiile unui mediu economic, politic, extern foarte complex, România demonstrează că este la al treilea an de creştere economică - şi cred că mulţi nu se aşteptau să se înregistreze aceste rezultate - şi există o stabilitate a sistemului financiar.

► Solvabilitatea sistemului bancar este peste 22%, lichiditatea în sistemul bancar este foarte bună, nivelul ratei de neperformanţă este pe un trend descrescător, fiind sub sub 3%. Acest lucru este posibil pentru că economia românească este rezilientă, pentru că antreprenorii au făcut faţă provocărilor de până acum.

► Acum este o situaţie total diferită faţă de cea existentă în urmă cu 15 ani, când a apărut criza financiară şi economică mondială. O spun prin prisma experienţei pe care am trăit-o şi în 2008-2010 când întâlneam antrepenorii care pur şi simplu puneau cheile pe masă, lucru pe care nu îl mai întâlnim astăzi. Dimpotrivă, acum vedem antreprenori care fac eforturi - şi nu spun eforturi în sens de supravieţuire - fac eforturi pentru a găsi noi posibilităţi de a dezvolta afacerea lor, ceea ce înseamnă un nivel de educaţie sporit faţă de acele momente. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă implicare în tot ceea ce înseamnă adoptarea principiilor de analiză financiară, de studii economice, dar şi maniera în care se translatează toate aceste lucruri la nivel de management al antreprenorilor.

► Lucrurile acestea ne fac să fim mai ambiţioşi şi încrezători în faptul că ceea ce facem şi prin acest program ne va duce şi spre acest deziderat de a asigura un mediu al antreprenorilor rezilient şi care să privească în continuu dezvoltarea. Acest lucru înseamnă evident resurse financiare pe care şi antreprenorii trebuie să le aloce pentru aşa ceva.

► Probabil că în anumite zone suntem la început în ceea ce priveşte nivelul de înţelegere apropo de traininguri şi de programe de specializare a personalului.

► Pot să vă spun că din experienţa din zona bancară, ARB realizează astfel de programe pentru a ne educa propriii angajaţi. Acum înţeleg că avem o temă în plus pentru a dezvolta acest program. De ce? Pentru că noi considerăm că acest rol de consiliere în faţa antreprenorilor şi în faţa luării unei decizii de finanţare este unul foarte, foarte important.

► Şi ne face să credem că este bine să investim în primul rând în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea propriului personal, dar şi în ceea ce înseamnă dezvoltarea antreprenorului care stă în faţa noastră şi încearcă să acceseze tot felul de programe şi servicii bancare.

► Sunt foarte pozitiv că acest program îşi va atinge obiectivele, dar acest lucru nu se poate fără o implicare a noastră indiferent de cine vorbim ñ că vorbim de mediul bancar, că vorbim de BNR, dar şi celelalte medii academice, dar şi antreprenorii care ne-am bucura să adere în mare măsură la aceste programe pentru că nu fac altceva decât să sprijine dezvoltarea economiei româneşti în continuare.

 

Lucian-Ioan Rus, secretar de stat, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului:

► Educaţia financiară s-a conturat în ultimul deceniu ca o necesitate din ce în ce mai acută, mai ales la nivelul societăţilor aflate în curs de dezvoltare.

► Fie că discutăm la nivel individual sau antreprenorial, toate demersurile de îmbunătăţire a nivelului de înţelegere a produselor financiare, conceptelor şi riscurilor cu scopul de instruire şi formare trebuie susţinute şi încurajate.

► La nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în cadrul procesului de optimizare a accesării PNRR, a fondurilor europene şi fondurilor guvernamentale dedicate sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării

► IMM-urilor, pe lângă susţinerea tuturor procedurilor şi reformelor necesare îndeplinirii jaloanelor asumate, avem în 2023 noi ediţii pilot ale programelor comerţ şi servicii şi microindustrializare care au ca obiectiv susţinerea investiţiilor, creşterea competitivităţii IMM-urilor în aceste sectoare precum şi încurajarea digitalizării, transformării verzi a acestora, respectiv promovarea producţiei interne a conceptului Fabricat în România.

► Prin intermediul proiectului SIPOCA 716 se dezvoltă platforma digitală a IMM-urilor, platforma IMM Mentor. Primul pilon al acesteia are componenşa de educaţie şi de formare antreprenorială.

 

Florian Neagu, director, Direcţia stabilitate financiară, BNR

► La programele cu finanţare de la stat se observă că sprijinul autorităţilor este substanţial, însă sprijinul trebuie să fie ţintit pentru că dacă încerci să ajuţi pe toata lumea - aşa cum ne arată nouă cifrele în România că se întâmplă - exista riscul să risipeşti resursele care şi aşa sunt limitate.

► Când ne uităm la modul în care au fost sprijinite prin programe guvernamentale firmele din România vedem că toate sectoarele au primit bani, industrie, comerţ, turism, servicii. Absolut toată lumea a primit resurse şi eficienţa lor poate ridica unele semne de întrebare.

► Atunci când nu există politici economice ale autorităţilor care să orienteze resursele financiare către acele domenii considerate critice sau care să reprezinte viziunea de dezvoltare a ţării atunci exista acest risc de a-ajuta pe toata lumea, iar în final - mai ales în cazul României, care are resurse financiare limitate, fiind singura ţară din UE în procedură de deficit bugetar excesiv -, există acest risc ca resursele să fie subutilizate.

 

Florin Jianu, presedinte, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România

► Experienţa antreprenorială este de peste 20 de ani. Este bine, dar şi mai puţin bine. Dacă ne uităm la cum arată antreprenoriatul pe alte pieţe dinamica este mult mai mare, companiile sunt făcute, puse pe burse, listate şi duse mai departe.

► Educaţia financiară, atât în rândul antreprenorilor, angajaţilor, cât şi în rândul populaţiei cred că este cheia reuşitei unei societăţi.

► Antreprenorii români acţionează la nivel local, nici măcar la nivel regional sau naţional. Circa 98% dintre companiile din România nu investesc niciun leu în ceea ce înseamnă activităţile de training, de susţinere a exportului. Aici, Ministerul Economiei ar trebui să vină cu soluţii de echilibrare a acestei situaţii pentru că este cvasi de înţeles, în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii este mai greu să ţină pasul cu modificările sau de a realiza şi alte tipuri de activităţi.

► Profilul antreprenorului român arată că în marea majoritate sunt bărbaţi, cu o vârstă medie de 50 de ani, ceea ce ar trebui să ne spună câteva lucruri cu privire la nivelul de educaţie, la felul în care provoacă riscurile, felul în care integrează cercetarea, inovarea, digitalizarea în modul în care lucrează în propriile companii. Este un lucru pozitiv privind studiile, faptul că este inginer în marea majoritate a cazurilor. În opinia mea inginerii schimbă lumea şi am văzut că au o minte aşezată şi contribuie la valoare adăugată a acestei lumi.

► Ultima calitate din profilul antreprenorului este faptul că este conservator. Poate fi bună sau mai puţin bună.

► Întreprinzătorii sunt preocupaţi de ceea ce înseamnă inflaţia, scăderea cererii interne în acest an versus incertitudinile evoluţiilor viitoare. Cred că trebuie să lucrăm puţin la încredere pentru că doi din 10 întreprinzători consideră evoluţiile viitoare ca fiind pozitive. Am avut ani în care treceam de jumătate privind încrederea.

 

Repere ale educaţiei financiare a antreprenorilor din România

Gabriela Folcut, director executiv, ARB

► În România gradul de intermediere financiară este de 25,5% calculat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, fiind la mai puţin de o treime de media europeană de 89%. Din păcate, gradul de intermediere financiară a scăzut în ultimii 13 ani cu 15 puncte procentuale. Această scădere evident că are ca influenţă creşterea PIB şi s-a întâmplat în pofida faptului că la nivel de sold creditul neguvernamental a crescut şi  s-a înregistrat o viteză foarte mare de reînnoire a creditelor noi.

► În perioada ianuarie 2020 - iulie 2023 volumul de credite noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor s-a cifrat la aproape 400 mld. lei, în creştere cu 5 puncte procentuale peste nivelul soldului creditului neguvernamental de la luna iulie 2023.

► Practic în trei ani şi jumătate am asistat la credite noi echivalente cu soldul creditului neguvernamental.

► Însă, pentru a analiza evoluţia creditării trebuie să avem în vedere factorii care influenţează acest aspect şi pornim de la situaţia economică în plan naţional şi în plan internaţional, implicit situaţia războiului din Ucraina, stabilitatea sistemului bancar, lichiditatea şi rata de neperformanţă. Între factorii care urmează sunt evident cadrul legislativ şi de reglementare, avem în vedere totodată şi resursele, maturitatea resurselor atrase care sunt ulterior intermediate în activitatea de creditare, nivelul inflaţiei, al dobânzilor şi evoluţia cursului de schimb, digitalizarea versus birocraţia. În continuare sunt aspecte care pot fi îmbunătăţite şi pe această zonă. Am lăsat intenţionat la final cei doi factori care ne preocupă în discuţia de astăzi, unul este capacitatea clienţilor de a se împrumuta, aici vorbim de persoane fizice şi de persoane juridice, şi educaţia financiară.

 

Daniela Bodîrcă, preşedinte Asociaţia Societăţilor Financiare din România

► Există o percepţie în mediul de afaceri românesc că cele mai bune surse de finanţare sunt creditul acţionar şi creditul comercial. Acestea sunt capcane, care pot fi o soluţie pe termen scurt, dar pentru o creştere sutenabilă şi pentru rezilienţă aceste singure surse pot să ducă compania într-un impas. Iar antreprenorul, dacă a pus resurse şi chiar propria viaţă în acea afacere, poate să piardă peste noapte totul.

►  Un antreprenor educat are o perspectivă diferită asupra surselor prin care îşi poate seta compania, dezvolta compania, extinde compania.

► Credem că există o corelaţie directă între educaţia financiară şi nivelul de intermediere financiară.

► În acest sens, acest proiect în care credem, aduce element de noutate în plus faţă de eforturile care s-au făcut în mediul public şi privat în ultimiii 10-15 ani, în sensul în care pentru acest subiect sunt puse la comun resurse într-o manieră eficientă.

► Se are în vedere o abordare la nivel naţional cu accentuarea acelor zone care trebuie tratate. Vor fi puse împreună elementele din zona academică cu cele din zona de acţiune concretă, inclusiv mediul financiar-bancar, iar împreună ne vom prezenta în faţa jucătorilor din economie, cu precădere antreprenori români, cu un mesaj de sprijin, de ajutor în a creşte nivelul de educaţie pentru că noi credem profund că prin educaţia financiară.

 

Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM

► Ce sistem îşi poate lua rolul de a face această educaţie financiară a antreprenorilor? Eu am ajuns la concluzia după patru ani în care economia României şi economia mondială s-a confruntat cu pandemie şi război că rolul cel mai important îl are sistemul financiar-bancar.

► Noi am început în 2019 şi una din şapte firme era bancabilă. Am închis anul 2022 cu una din două firme bancabile. La sfârşitul anului 2019, începutul anului 2020, 25% dintre IMM-uri apelau la creditul bancar, restul se autofinanţau sau mergeau pe creditul furnizor.

► Am închis programul IMM Invest anul trecut cu 52% dintre IMM-uri care accesează creditul bancar.

► Antreprenorul cu educaţie financiară face că banii să lucreze pentru el, pe când antreprenorul fără educaţie financiară munceşte pentru bani. Diferenţa dintre cei doi este că primul devine independent financiar, iar cel care nu dispune de educaţie financiară munceşte pentru bani şi devine dependent financiar.

► În această perioadă mediul bancar a contribuit foarte mult la educarea financiară. La sfârşitul anului 2019, din total credit pe sistemul naţional, trei pătrimi era creditul furnizor, doar o pătrime era creditul bancarAnul trecut în România erau 34% firme cu capital negativ, în anul 2019 procentul era undeva la 42-43%. La sfârşitul anului 2022, practic din total credit, 50% este credit bancar, 50% este credit comercial. Toate acestea au dus la un impact pozitiv în economie.

► Pe IMM Invest, 1 leu garantat de statul român a adus în economie taxe, contribuţii şi impozite de 12 lei. Prin această educaţie financiară, România poate să reuşească să închidă anul cu cea mai mare creştere economică, 2,2%, faţă de Ungaria care are scădere 0,3%, Polonia 2,1% şi Zona Euro care este undeva la 1,3%, iar pentru anul viitor prognoza FMI este de o creştere economică de 3,8%, Polonia şi Cehia undeva până în 2%, iar Zona Euro undeva la 1,7%.

 

Cosmin Cosma, preşedinte, Asociaţia Română de Fintech

► Reprezint Asociaţia Română de Fintech, prin urmare reprezint o asociaţie de antreprenori. Noi, antreprenorii, avem trei caracteristici pe care trebuie să le aveţi în vedere atunci când interacţionaţi cu noi. Suntem foarte pragmatici. Discutăm de un duş rece atunci când vorbim de acest raport DESI (Digital Economy and Society Index), dar cel mai mare duş rece este atunci când numeri actele de care ai nevoie ca să iei un credit la IMM Invest şi cât anume trebuie să printezi pentru acel IMM Invest. O altă caracteristică pe care o avem noi este că suntem încrezători, avem credinţă în viitor şi nu ne plângem. Cea de-a treia caracteristică pe care o avem este aceea că suntem contrarieni, disruptivi. Acest lucru înseamnă că de fapt noi vedem aici că problema nu este educaţia financiară sau educaţia de digitalizare. Este ca şi cum te-ai duce într-un sat şi ai spune că oamenii aceştia nu ştiu să cureţe portocale.

► În raportul acesta DESI de pe 2022 sunt două lucruri care ne trag cel mai mult în jos, respectiv integrarea tehnologiilor digitale, unde doar 17% dintre IMM-uri schimbă electronic date între ele sau cu băncile, pentru că nu avem infrastructura unui asemenea schimb de date, iar al doilea element care ne duce mai jos decât Bulgaria şi Grecia sunt serviciile publice digitale.

► Dacă noi discutăm acum despre digitalizarea sistemului de afaceri din România, în momentul acesta băncile au făcut un progres major prin directiva europeană de plăţi şi oferă interfeţe de open banking.

 

Emanuela Savu, director general, Institutul Bancar Român

► În contextul digitalizării activităţii din sistemul financiar-bancar, profesioniştii din bănci vor trebui să deţină noi competenţe digitale, să se readapteze continuu la mediul în schimbare.

► În acest sens IBR organizează seminarii cu tematici noi încă din pandemie, seminarii şi conferinţe online. Pot să participe toţi profesioniştii din toată ţara pe teme precum cyber security, digitalizarea, inteligenţă artificială şi machine learning, digital finance, ESG, green finance.

► Misiunea Institutului Bancar Român este sprijinirea comunităţii financiar-bancare cu programe de training specializat în scopul creşterii competenţelor profesionale ale resursei umane din acest sector de activitate cu impact direct asupra profitabilităţii industriei, îmbunătăţirii relaţiei bancă-client şi a creşterii gradului de intermediere financiară şi a nivelului de incluziune financiară în România.

 

Ioan Deac, preşedinte, Compa Sibiu

► Referitor la promovarea firmelor de succes din România şi nu numai, aş vrea să vă spun de la început că eu sunt reprezentantul unei firme mari. Compa Sibiu este o firmă cu 2.000 de salariaţi aproximativ, o firmă cu istorie extraordinară, a trecut prin toate evenimentele importante din istoria României.

► Din păcate firmele mari nu sunt promovate. Noi nu beneficiem niciodată foarte clar de programele guvernamentale care se pun în practică. Toată lumea se concentrează pe firme mici şi mijlocii, IMM-uri. Cred că o firmă mare cum este Compa Sibiu ar trebui şi ea să intre în acelaşi mod de promovare pentru că noi ca firmă mare suntem şi putem fi un pol de dezvoltare foarte serios în regiunea în care lucrăm, dat fiind faptul că noi lucrăm cu foarte multe IMM-uri pe care le ajutăm prin prisma contractelor şi relaţiilor de afaceri pe care le avem să progreseze.

► Eu nu zic să fim protejaţi, nu pretindem nimic în plus de la guvernanţi, noi zicem să fim trataţi la fel ca toată lumea. Din păcate nu suntem trataţi în acelaşi mod.

► Cred că suntem la fel de importanţi ca IMM-urile pentru că 2.000 de salariaţi înseamnă 2.000 de familii pe care noi le gestionăm.

► Mi-aş dori să se înţeleagă faptul că eu care lucrez în domeniul auto sunt la fel de important pentru economia românească ca şi cei care lucrează în domeniul construcţiilor, în domeniul IT. Este important ca anumite domenii să rămână favorizată, dar nu o viaţă întreagă.

► Nu consider corect ca în construcţii să se impoziteze într-un fel şi în industria auto în alt fel.

► Mi-aş dori foarte mult să fim trataţi corecţi pentru că nu poţi fi la fel de competitiv dacă tu eşti tratat într-un fel, iar alţii sunt trataţi altfel. Aş ruga pe această cale, pentru că sunt în mijlocul oamenilor de valoare din domeniul finanţelor din România, aş ruga BNR pentru că este o instituţie de importanţă capitală pentru ţara noastră să se implice c-t poate mai mult în a sfătui instituţiile de decizie din România pentru a se lua măsurile cele mai corecte. Degeaba ne împovărează pe noi cei care suntem firme mari, în modul acesta nu ne ajută să progressăm şi ne afectează într-un mod deosebit.

 

Radu Ciobanu, conf. univ. dr. Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, ASE

► Nu poţi să îţi finanţezi anumite nevoi pe termen lung, nevoia de investiţie, printr-o resursă pe termen scurt, un credit pe termen scurt pe care poţi să îl accesezi mai repede. Eşti educat financiar, ştii că trebuie să accesezi un credit, dar abilitatea este cea care îţi spune pentru ce trebuie să-l foloseşti.

► Totodată, vorbim despre necesitatea ca această abilitate financiară să se formeze în rândul antreprenorilor din România, lucru care este dificil pentru că înseamnă mentorat care trebuie făcut cu anumiţi antreprenori tineri de către antreprenorii care au trecut prin anumite provocări când au dus businessurile lor la următorul nivel.

► În momentul de faţă trăim într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex, ceea ce înseamnă că şi competenţele pe care trebuie să le aibă antreprenorii sunt complexe.

► Partea de competenţă financiară se leagă foarte mult de educaţia financiară antreprenorială. Nivelul de educaţie financiară a crescut în România în ultima perioadă, totuşi una este să fii educat financiar, să ai cunoştinţe pe diverse servicii şi produse bancare, de asigurare şi altceva este să fii abil financiar, să cunoşti exact momentul în care să te foloseşti de un produs financiar sau un produs de asigurare.

 

Vocea mediului academic

 

Nicolae Istudor, rectorul ASE Bucureşti

► Pe lângă faptul că trăim momente din punct de vedere economico-financiar destul de complexe, ştim foarte bine că un antreprenor bine pregătit nu poate să fie decât cel care are şi educaţie financiară.

► Rolul dezbaterilor este de a orienta antreprenorii, pe tinerii antreprenori, să se ghideze în viaţă după principii sănătoase economice astfel încât să poată să ducă la bun sfârşit obiectivele pe care şI le propun la momentul înfiinţării afacerii.

► Un antreprenor nu poate să îşi realizeze obiectivele decât dacă are o pregătire foarte bună economico-financiară. O decizie sănătoasă, inclusiv din perspectiva realizării unor investiţii eficiente precum şi echilibrarea bugetului nu poate să se realizeze decât printr-o pregătire financiară foarte bună.

 

Tudorel Toader, rector, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

► Educaţia antreprenorială, educaţia financiară sunt componente absolut necesare în funcţionarea economiei de piaţă, în dezvoltarea societăţii pe toate palierele.

►  Încercăm dincolo de antreprenoriat şi educaţia financiară, care este din punctul meu de vedere absolut necesară, să completăm şi cu educaţia juridică pentru că eu cred că cele două componente sunt complementare, absolut necesare.

► Desigur, nu toţi suntem de specialitate, dar cu toţii avem nevoie de astfel de cunoştinţă să ne eficientizăm acţiunile, cheltuielile şi câştigurile, să stabilim un raport bun între cheltuieli şi venituri, să generăm şi acea plusvaloare.

► Sunt convins că de educaţie financiară nu au nevoie doar antreprenorii. Avem nevoie absolut toţi.

 

Daniel David, rector, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

► Atunci când vorbim de competenţe, avem trei componente fundamentale. O componentă se referă la cunoştinţe declarative, ce ştii să spui despre diverse situaţii, lucruri sau fenomene, care sunt foarte importante. Ele dau sensul semnificaţiei, ne ajută să fim mai flexibili în diverse situaţii. Pe lângă cunoştinţele declarative, avem cunoştinţele procedurale, respectiv ce ştim să facem efectiv şi un lucru cheie care colorează şi leagă toate componentele împreună se referă la valori. Ce valori îţi asumi în acest proces de dobândire de cunoştinţe declarative şi procedurale şi cum utilizezi aceste cunoştinţe într-un anumit context valoric.

► Unele universităţi şi în general în procesul educaţiei, unii au tendinţa de a accentua şi să exagereze cunoştinţele declarative, astfel încât foarte mulţi oameni se plâng că se face prea multă teorie şi se ignoră componenta de practică, ceea ce uneori poate să fie adevărat.

► Echilibrul între cele trei componente, cunoştinţe declarative, procedurale şi valori este fundamental.

 

Marilen Pirtea, rector, Universitatea de Vest din Timişoara

► Sistemul financiar-bancar poate acorda un suport preţios dezvoltării activităţii antreprenoriale din România prin cel puţin una din următoarele elemente: oferirea unui spectru larg de mecanisme de finanţare a iniţiativelor antreprenoriale la nivel personal, dar şi la nivelul comunităţilor locale şi implicarea în educaţia financiară a antreprenorilor, promovarea instrumentelor financiare de tipul green finance şi accesul la diverse programe din categoria green economy financing facilities, finanţarea emergenţei şi creşterii rolului care poate fi exercitat în România de entităţi economice care activează în domeniul economiei circulare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO