Bănci și Asigurări

Băncile de la Wall Street avertizează că va veni o criză economică

Băncile de la Wall Street avertizează că va veni o...

Autor: Mediafax

25.08.2017, 00:00 1986

HSBC Holdings, Citigroup şi Morgan Stanley consideră că pieţele globale sunt în ultimul stadiu al creşterii şi că va urma o criză economică, potrivit Bloomberg. Semnificativă pentru analiştii de pe Wall Street este dispariţia corelaţiilor dintre evoluţiile acţiunilor, bondurilor şi mărfurilor, precum şi faptul că investitorii par să ignore datele şi regulile de evaluare ale activelor. Modelele analitice ale Morgan Stanley arată că activele sunt la cel mai scăzut nivel de corelare din ultimul deceniu.

„Obligaţiunile de stat sunt mult mai puţin corelate cu piaţa valutară (FX), piaţa valutară este mai puţin corelată cu ratele, iar totul este mai puţin influenţat de petrol“, spune Andrew Sheets, reprezentant al Morgan Stanley. Acelaşi tipar a fost remarcat şi înainte de criza din 2007, când investitorii evaluau activele mai degrabă privind spre riscurile specifice ale industriei, în loc să privească şi să interpreteze datele de ansamblu. Potrivit reprezentanţilor Bank of America, faptul că investitorii nu mai acordă atenţie câştigurilor reprezintă un alt semn care indică temperarea boomului economic. Analiştii Citigroup susţin, de asemenea, că pieţele sunt pe punctul de a intra într-o perioadă cu creşteri de ultim moment înainte de o recesiune care va duce la o scădere a preţurilor acţiunilor şi bondurilor. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO