Bănci și Asigurări

Bancile nu renunta la colectarea creantelor creditelor imobiliare

21.09.2007, 17:46 16

Bancile de pe piata locala externalizeaza serviciile de colectare a creantelor, cele vizate fiind cu precadere cardurile bancare, creditele de consum si cele pentru nevoi personale si nu cele ipotecare, a declarat ieri Georg Kovacs, managing director al EOS KSI Romania, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata serviciilor de management al creantelor. "Imprumuturile ipotecare nu sunt externalizate, intrucat portofoliul de astfel de credite nu este suficient de mare, in comparatie cu cel al creditelor de consum", a spus Kovacs. Valoarea medie a datoriilor pe cardurile de credit este de circa 100 de euro, in timp ce pentru celelalte imprumuturi nivelul este de 5.000 - 6.000 de euro. Potrivit lui Kovacs, cei mai buni platitori sunt locuitorii din Transilvania si Bucuresti, la polul opus situandu-se cei din nordul si sudul tarii. El a adaugat ca in timp ce in alte state, precum Polonia si Ungaria, creantele externalizate sunt cele pentru care plata a fost intarziata mai mult de 90 de zile, in Romania sunt intalnite si cazuri in care plata a fost intarziata numai zece zile. "In Romania se intampla acest lucru pentru ca exisa o dezvoltare puternica a bancilor, iar acestea se concentreaza pe acordarea de credite si aleg sa externalizeze serviciile de colectare. Spatiul de birouri in Bucuresti este scump si greu de gasit, iar bancile apeleaza la noi", a spus Kovacs. EOS KSI Romania colecteaza creante pentru opt dintre cele mai mari zece banci de pe piata romaneasca, numarul total al institutiilor de credit care beneficiaza de serviciile companiei fiind de circa 13-14. Printre alte companii cu care colaboreaza EOS KSI sunt circa 90% din cele din domeniul telecomunicatiilor si cele cinci institutii financiare nonbancare de pe piata locala. Pentru acest an, firma estimeaza venituri totale de circa 7,5 mil. euro, pentru ca in 2008 sa depaseasca pragul de 8 mil. euro. Anul trecut, EOS KSI a obtinut venituri de 6,5 mil. euro. In prezent, compania are peste 300 de angajati, in crestere de la circa 260 la sfarsitul lunii decembrie a anului trecut. Pe piata romaneasca a serviciilor de management al creantelor activeaza aproximativ sase jucatori importanti, si pana in 40 de companii mici si mijlocii , in cumparatie cu cele peste 600 astfel de firme care opereaza in Polonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO