Bănci și Asigurări

Bank of Cyprus intră în competiţia pe depozite cu 7,5% la lei şi 4% la euro

Bank of Cyprus intră în competiţia pe depozite cu 7,5% la lei şi 4% la euro

Autor: Razvan Voican

28.11.2011, 00:00 436

Bank of Cyprus, sucursala locală a celei mai mari bănci cipriote, majorează de astăzi la 7,5% pe an dobânda oferită la depozitele în lei pe trei luni, cu un sfert de punct procentual peste nivelul anterior. Noua dobândă este valabilă atât pentru clientela de retail, cât şi pentru companii. În cazul depozitelor pe trei luni cu plata dobânzii în avans, bonificaţia urcă la 7,39% pe an.

La depozitele standard în euro pe trei luni ciprioţii plătesc de astăzi 4% pe an, atât persoanelor fizice, cât şi firmelor. La varianta de depozit cu plata dobânzii în avans bonificaţia ajunge la 3,97% pe an. Bank of Cyprus se situa deja în zona superioară a pieţei prin dobânzile practicate la depozite, dar prin noile oferte urcă în clasamentul celor mai generoase dobânzi, care este condus în continuare de băncile greceşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO