Bănci și Asigurări

BCR vinde credite „Prima casă” şi în lei, cu o marjă de 2,5% peste ROBOR la trei luni

BCR vinde credite „Prima casă” şi în lei, cu o marjă de 2,5% peste ROBOR la trei luni

Foto Shutterstock

Autor: Ioan Dornescu - Mediafax

29.02.2012, 00:00 454

BCR, cea mai mare bancă din piaţă, vinde credite ipotecare în lei prin programul "Prima casă" la o dobândă compusă din indicatorul ROBOR la trei luni plus o marjă fixă de 2,5%. Clienţii care îşi încasează salariul într-un cont deschis la bancă plătesc o dobândă redusă cu 0,2 puncte procentuale. BCR, care a vândut până acum credite ipotecare de 900 mil. euro cu garanţia statului, nu a avut până în prezent ofertă în lei prin programul guvernamental.

"Prin accesarea creditului în moneda în care clientul obţine venitul se elimină riscul valutar, ceea ce este în concordanţă şi cu recomandările BNR", a declarat Ioana Mihai, şef departament credite garantate la direcţia managementul produselor retail în cadrul BCR. Astfel, pentru un credit de valoare medie de 165.000 lei pe o perioadă de 30 de ani rata lunară este de 1.173 lei.

Clienţii trebuie să dispună de un avans de minimum 5%, iar banca acceptă până la trei coplătitori. Creditul este garantat în proporţie de 50% de Fondul de garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM). În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate prin "Prima casă" 4, aceştia sunt bărbaţi tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioada de 30 de ani, conform datelor băncii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO