Bănci și Asigurări

BNR face profit din operatiuni, dupa ce anul trecut a avut o pierdere neta de 1,23 mld. euro

BNR face profit din operatiuni, dupa ce anul trecut a avut o pierdere neta de 1,23 mld. euro

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR

02.07.2007, 17:34 32

Pe tot anul trecut, BNR a inregistrat o pierdere de 4,33 miliarde de lei (echivalentul a 1,23 miliarde de euro), cu 41% mai mare decat cea din 2005, potrivit raportului anual pe 2006. Cumulat, banca centrala a inregistrat pierderi in exercitiile financiare din ultimii doi ani in suma totala de 6,6 miliarde lei, potrivit raportului anual publicat la sfarsitul saptamanii trecute. BNR a obtinut anul trecut venituri de 2,76 de miliarde de lei si a avut cheltuieli de 7,09 miliarde de lei.
BNR are un capital social de 30 de milioane de lei, statul fiind unic actionar. Pierderile bancii se acopera din contul special de reevaluare, rezervele statuare si profiturile viitoare, arata raportul anual al BNR.
Potrivit BNR, 11% din pierderea financiara a anului trecut provine din activitatea operationala a bancii centrale, avand ca obiectiv fundamental asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor. Restul de 89% din pierderea din 2006 a fost generata de influente exogene, provenite din aprecierea accentuata la data de 31 decembrie 2006 a monedei nationale fata de cursul de evaluare a soldului net valutar al BNR. In 2005, pierderile operationale au reprezentat jumatate din rezultatul financiar, restul fiind generat de influenta aprecierii leului.
Activele totale ale bancii centrale se situau la sfarsitul anului trecut la 93,87 miliarde de lei, fata de 72,26 miliarde de lei in perioada similara a anului anterior. Pana in 2004 BNR putea sa acopere pierderile operationale din reevaluarea activelor, beneficiind astfel de deprecierea cursului.
Pierderea operationala a BNR s-a redus anul trecut cu 68%, la 490,69 milioane de lei.
"Diminuarea semnificativa a pierderii operationale a Bancii Nationale a Romaniei in anul 2006 fata de anul anterior se datoreaza, in principal, reducerii pierderii rezultate din operatiunile de politica monetara si cresterii concomitente, in mod semnificativ, a profitului din operatiunile de administrare a rezervelor internationale", se arata in raport.
Banca centrala a reusit sa dubleze anul trecut profitul operational generat de administrarea rezervelor internationale, care a urcat la 1,65 miliarde de lei, comparativ cu 809,67 milioane de lei in 2005.
Din activitatea de politica monetara, BNR a inregistrat o pierdere operationala de 1,88 miliarde de lei, in scadere cu 7% fata de 2005, in conditiile in care dobanzile platite pe plan intern pentru atragerea de resurse sunt mult mai mari decat cele pe care le poate obtine din plasamentele pe pietele externe.
Banca centrala a obtinut anul trecut un randament mediu de 2,53% din plasarea activelor externe.
In schimb, BNR a platit o dobanda medie de 8,22% pentru depozitele atrase de la bancile comerciale, acestea reprezentand 12% din totalul sumelor atrase.
Din emisiunea monetara au rezultat pierderi de 45,05 milioane de lei, in scadere cu 5% comparativ cu anul anterior.
Alte operatiuni, inclusiv costurile de functionare au determinat pierderi de 214,62 milioane de lei, cu 16% mai reduse decat in 2005.
"In concluzie, actionand in interes public, in scopul combaterii inflatiei si consolidarii pozitiei valutare a statului, Banca Nationala a Romaniei a inregistrat, in conditiile expuse anterior, pierderi operationale. Acestea reprezinta, in esenta, costul dezinflatiei realizate de Romania si in anul 2006 - o conditie fundamentala, atat pentru consolidarea economiei de piata functionale in scopul asigurarii integrarii Romaniei in Uniunea Europeana incepand cu 1 ianuarie 2007, cat si pentru adoptarea monedei euro", se mai spune in raport.
BNR noteaza ca a fost nevoita sa pastreze pozitia de debitor net fata de sistemul bancar, pe fondul mentinerii excedentului de lichiditati. Pozitia neta a lichiditatii din sistemul bancar a fost de 11 miliarde de lei la sfarsitul lui 2006, ceea ce a impus absorbtia leilor in exces, pentru a se evita presiuni inflationiste.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO