Bănci și Asigurări

BNR forţează şi mai mult scăderea euro pentru a coborî inflaţia, susţin analiştii

BNR forţează şi mai mult scăderea euro pentru a coborî inflaţia, susţin analiştii

Autor: Liviu Chiru

20.03.2011, 23:56 217

Leul îşi continuă galopul de sănătate, atingând noi maxime înfaţa euro la cursul oficial, iar analiştii spun că vânzările devalută din partea BNR, care au fost motorul acestei aprecieri, vorcontinua.

Euro a coborât vineri la 4,1683 lei la cursul BNR, cu 1,05 banisub ziua precedentă, întorcându-se astfel la nivelurile la care seafla la începutul lunii mai în 2010. Aceasta a fost de altfel atreia zi consecutivă în care cursul stabileşte noi minime.

Banca centrală continuă astfel să apese pe pedala aprecieriicursului în încercarea de a ţine sub control scumpireacarbu­ranţilor şi alimentelor, care reacţionează la creşterilecotaţiilor de pe pieţele inter­naţionale din lunile trecute.

În plus, veştile bune privind expor­turile, care continuă săaccelereze ajutând la micşorarea deficitului comercial şi înnoireapromisiunii băncilor străine de a-şi menţine expunerea pe Româniaîmbună­tăţesc per­cepţia străinilor.

De asemenea, Comisia Europeană a anunţat că va elibera pe 24martie ultima tranşă de 1,2 miliarde de euro negociată de guvern înurmă cu doi ani.

"Această tranşă ar putea avea un impact pozitiv asupra leului,deoarece ar putea oferi muniţie suplimentară intervenţiilorvalutare, acţiuni ce probabil au jucat un rol important înaprecierea recentă a leului", spune Vlad Muscalu, analist la INGBank.

După ce cotaţiile petrolului şi ce­realelor aproape s-au dublatpe pieţele internaţionale din vara trecută şi până în prezent,preţurile au început să urce şi pe plan local, împingând inflaţiaîn februarie la 7,6% pe an. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu aarătat însă recent că mişcările de curs de până la 4% nu ar trebuisă se vadă în evoluţia preţurilor la bunurile de consum. Analiştiiau calculat atunci că banda sugerată de guvernator este între 4 şi4,4 lei pentru un euro, considerând astfel că BNR ar putea săîmpingă în continuare cursul în jos. Isărescu a explicat că oapreciere de curs în acest interval poate contribui la ancorareaanticipaţiilor inflaţioniste.

Situaţia este diametral opusă acum faţă de ce se întâmpla înprimăvara trecută, când oficialii BNR se declarau împotriva uneiaprecieri prea puternice a leului, arătând că un curs de sub 4lei/euro ar lovi exporturile, singurul motor care a tras pentrurevenirea economiei.

Cum exporturile s-au dovedit solide (în ianuarie au înregistrato creştere cu aproape 50% faţă de ianuarie 2010, la 3,4 mld. euro),BNR ar putea să fie mai tolerantă în privinţa unui leuputernic.

Scăderea cursului este urmărită cu atenţie pe plan local, maiales că vine după o perioadă lungă în care euro a înregistratoscilaţii foarte mici. Totuşi, leul abia dacă a câştigat 2,5% înfaţa euro de la începutul anului, în timp ce pe alte pieţe dinregiune mişcări de amplitudini chiar mai mari au loc în doar câtevazile. Spre exemplu, zlotul polonez a pierdut peste 4% în faţa eurocomparativ cu nivelurile la care se tranzacţiona în ianuarie.

Leul s-a bucurat în ultimul timp de o serie de note favorabiledin partea analiştilor locali şi străini.

"După veştile bune privind balanţa comercială, ne reafirmămrecomandarea pentru o poziţie lungă pe leu", spune FlorentinaCozmâncă, analist la RBS Bank România.

Ea afirmă că reînnoirea promisiunii grupurilor financiarestrăine privind men­ţinerea expunerii pe România şi sprijinireafilialelor locale contribuie de asemenea la îmbunătăţireapercepţiei externe.

Majoritatea analiştilor iau în consi­derare tocmai acţiunileBNR, care nu are multe pârghii la îndemână pentru a lupta cuaccelerarea inflaţiei. O creştere a dobânzii ar lovi economia careabia dă primele semne de revenire.

Inclusiv analiştii de la Danske Bank, care în anii trecuţi aveauconstant o viziune pesimistă pentru leu, se aşteaptă acum la oîntărire. Danezii se aşteaptă ca euro să coboare la 4,01 lei înurmătoarele trei luni şi să rămână în apropierea acestui nivel pânăîn toamnă. Abia la anul cursul ar urma să revină spre 4,15 leipentru un euro.

Cu o prognoză similară au venit şi analiştii ING Bank, careconsideră că euro ar putea să coboare spre 4 lei, cu un imbold dela BNR, urmând să revină la 4,2 lei în decembrie. Americanii de laJP Morgan văd în schimb euro la 4 lei în decembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO