Bănci și Asigurări

BNR plafonează din nou suma pentru licitaţia repo

Autor: Stefan Musgociu

08.10.2012, 12:39 293

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.

Cele patru licitaţii repo organizate de BNR în luna august au avut sumele plafonate, pentru prima dată din 2008, iar leul a beneficiat parţial de decizia băncii centrale, întrucât dobânzile practicate de bănci au crescut uşor.

Un efect negativ al acestor plafonări a fost însă creşterea randamentelor la titlurile de stat, astfel că Ministerul Finanţelor Publice a reuşit să împrumute doar 1,4 miliarde lei, sub suma planificată, de 2,5 miliarde lei. Un alt factor care a dus la creşterea randamentelor a fost reprezentat şi de tensiunile politice cauzate de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Când suma suma de la licitaţia repo este limitată, banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR a anunţat un plafon, băncile au licitat valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Începând din luna septembrie, BNR nu a mai limitat împrumuturile la licitaţiile repo. La cea mai recentă astfel de operaţiune opt bănci au împrumutat 12,621 miliarde lei (2,793 miliarde de euro) de la banca centrală.

La deschiderea şedinţei interbancare de luni, euro a fost cotat la 4,5700 - 4,5730 lei/euro, cu 0,4 - 0,45 bani sub închiderea de vineri, de 4,5745 - 4,5770 lei/euro. Spre finalul şedinţei de vineri, cursul a urcat până la 4,58 lei/euro, pe fondul cererii comerciale de euro.

În prima parte a şedinţei de luni cursul leu/euro a urcat treptat şi a ajuns până la un nivel maxim al zilei de 4,5920 unităţi, cotaţii care nu au mai fost atinse de la începutul lunii august. La începutul lunii august cursul anunţat de BNR a atins maximul istoric, de 4,6481 lei/euro.

Cel mai ridicat nivel al cursului leu/euro tranzacţionat pe piaţa interbancară a fost atins în 3 august, când paritatea a fost la 4,6510 lei/euro.

Imediat după anunţul BNR privind plafonarea sumei în licitaţia repo, cotaţiile pe piaţa interbancară au scăzut brusc şi au ajuns la 4,5725 lei/euro. Ulterior, în jurul orei 12:15, euro era transferat la 4,5735 - 4,5750 lei, uşor sub închiderea de vineri.

Anunţul nu a influenţat vizibil, însă, dobânzile practicate de bănci pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, acestea urcând uşor, la 5% - 5,5% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO