Bănci și Asigurări

BRD are 30 de milioane de euro pentru investiţii în eficienţă energetică

BRD are 30 de milioane de euro pentru investiţii în eficienţă energetică

Foto Shutterstock

Autor: Ciprian Botea

03.04.2012, 00:04 594

BRD, a doua bancă locală după activele deţinute, a împrumutat 30 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru finanţarea de proiecte în domeniul eficienţei energetice.

Două treimi din suma totală au fost alocate pentru proiecte ale unor întreprinderi mici şi mijlocii sau persoane fizice autorizate, restul banilor fiind deţinaţi sectorului public şi companiilor care prestează servicii pentru autorităţile locale.

"A utiliza mai eficient energia, o resursă care devine din ce în ce mai scumpă şi mai rară, este un lucru vital pentru dezvoltarea României", a declarat Guy Poupet, directorul general al BRD.

Proiectele eligibile pentru finanţare sunt cele care vizează reducerea consumului de energie prin îmbunătăţirea performanţelor energetice ale clădirilor, precum şi investiţii legate de producţia, distribuţia sau instalarea de echipamente de eficienţă energetică.

Pe partea finanţărilor acordate autorităţilor publice locale, principalele investiţii eligibile sunt legate de creşterea performanţei energetice a clădirilor publice, a echipamentelor utilizate şi promovarea utilizării energiei regenerabile.

Cei care derulează proiecte prin acest program pot beneficia de stimulente financiare (granturi) din alocările UE, care vor fi plătite la finalizarea investiţiei. Valoarea stimulentelor financiare variază în funcţie de tehnologia utilizată şi de rezultatele obţine şi ajunge la 10-15% din suma împrumutată în cazul firmelor private şi la 10-20% în cazul autorităţilor publice locale.

Valoarea finanţării care poate fi accesată de o firmă privată este de 1 milion de euro în cazul proiectelor complexe, cum ar fi cele de utilizare a resurselor regenerabile sau de performanţă energetică, în timp ce proiectele de mici dimensiuni sunt finanţate cu maximum 250.000 de euro. Valoarea maximă a finanţării acordate unei autorităţi publice ajunge la 4 milioane de euro.

BERD a anunţat recent că are un buget de investiţii de circa 400-500 milioane de euro în următorii trei ani pentru România, chiar dacă instituţia apreciază că perspectivele macroeconomice pe termen scurt pentru piaţa locală rămân nesigure în lumina turbulenţelor din zona euro şi de pe pieţele mondiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO