Bănci și Asigurări

BRD iese pe 14 februarie cu rezultatele financiare pe 2011, BCR vine pe 29 februarie

Autor: Voican Razvan

25.01.2012, 00:00 495

BRD, a doua mare bancă de pe piaţă după active, dar prima ca profitabilitate, îşi va publica pe 14 februarie rezultatele financiare pe anul trecut, cu două zile înaintea băncii-mamă, Société Générale. După nouă luni din 2011 BRD s-a menţinut în topul celor mai profitabile bănci cu un câştig net de peste 382 mil. lei, însă activele au continuat să-i scadă uşor, cota de piaţă a băncii coborând la 13,4%.

Rămâne de văzut cum au evoluat provizioanele pentru riscul de credit în trimestrul al patrulea, în condiţiile în care oficialii băncii s-au tot plâns de lentoarea economiei şi de efectele acesteia asupra clienţilor. Pe tot parcursul anului BRD a fost nevoită să constituie provizioane pentru deprecierea garanţiilor la credite. Pentru BCR, cea mai mare bancă după active, cu o cotă de piaţă de peste 20% la sfârşitul lui septembrie 2011, trimestrul al patrulea a avut o importanţă foarte mare după ce în T3 banca a intrat pe pierdere chiar şi după standardele internaţionale de raportare.

În RAS, banca a avut pe nouă luni o pierdere de peste 377 mil. lei. Amânarea relansării economiei a impus reconsiderarea drastică a scenariilor de business pentru mai mulţi clienţi, banca a considerat că unii nu mai au şanse de revenire şi a constituit provizioane pe măsură, ceea ce i-a afectat profitul. BCR a încheiat anul 2011 cu o suplimentare a capitalului social de aproape 109 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO