Bănci și Asigurări

Briefingul zilei de 24 octombrie 2023

Briefingul zilei de 24 octombrie 2023
25.10.2023, 00:06 88

» Avertismentul Băncii Mondiale: războiul Israel-Hamas ar putea da o grea lovitură economiei lumii

Ajay Banga, preşedintele Grupului Băncii Mondial, avertizează că războiul Israel-Hamas ar putea da o grea lovitură economiei mondiale. Războiul dintre Israel şi Hamas ar putea da o lovitură gravă dezvoltării economice în întreaga lume, a spus preşedintele Băncii Mondiale, potrivit Sky News, citat de Mediafax. Există un risc de daune economice grave la nivel mondial, avertizează şeful Băncii Mondiale. „Cred că suntem într-un moment foarte periculos”, a declarat Ajay Banga la o conferinţă a investitorilor din Arabia Saudită. Războiul a lovit deja economia Israelului, determinând Banca Israelului să reducă prognozele de creştere.

 

»  INS: Cele mai multe locuri de cazare, pe litoral

Institutul Naţional de Statistică a publicat cifrele lunii iulie, cea mai fierbinte lună în industria HoReCa. Potrivit statisticilor, la 31 iulie, 80,2 % din hoteluri erau de 3 şi 4 stele, iar cele mai multe locuri de cazare au fost concentrate pe litoralul Mării Negre. Cele mai multe hoteluri, potrivit INS, erau încadrate la categoria 3 stele (54,5% din total hoteluri), 4 stele (25,6%) şi 2 stele (15,4%). Hotelurile cu 5 stele au fost în număr de 44, cu 8 mai multe faţă de 31 iulie 2022.

 

» Angajaţii economisesc mai puţin în acest an

Scumpirile tot mai mari la produsele esenţiale pun presiune pe bugetele angajaţilor români. Dintre aceştia, doar 3 din 10 spun că reuşesc să pună bani deoparte cu regularitate, în timp ce aproape 50% declară că economisesc doar din când în când, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare bestjobs. Peste 40% dintre cei care economisesc au strâns anul acesta mai puţini bani decât anul trecut, în timp ce 31% au reuşit să menţină ritmul şi nivelul de economisire. 

 

» Risc de ratare a finanţării unei secţiuni din A8

Asociaţia Moldova Vrea Autostradă atrage atenţia asupra riscului de pierdere a finanţării pentru o secţiune din A8, respectiv secţiunea 1 Târgu-Mureş–Miercurea Nirajului. Reprezentanţii organizaţiei cer public urgentarea tuturor etapelor procedurale şi reluarea întocmai şi la timp a şedinţelor de progres. „Deşi termenul iniţial pentru evaluarea calificării ofertei, evaluarea tehnică şi financiară a fost 24 mai 2023, ulterior acesta s-a amânat pentru luna septembrie, apoi pentru 19 octombrie 2023, ca acum să avem un nou termen - 17 noiembrie 2023”, arată reprezentanţii Asociaţiei Moldova Vrea Autostradă.

 

» Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, vizită în Israel

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut marţi o vizită în Israel pentru a arăta solidaritatea Franţei faţă de israelieni şi pentru a căuta soluţii pentru eliberarea persoanelor capturate de Hamas, potrivit Sky News. Emmanuel Macron s-a întâlnit cu familiile ostaticilor şi victimelor Hamas în prima parte a vizitei sale din Israel. Ulterior, el s-a întâlnit cu preşedintele israelian Isaac Herzog la Ierusalim.

 

» Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii ales vicepreşedinte al OMS Europa

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a fost ales vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Europa. „În cadrul celei de-a 73-a reuniuni a Comitetului Regional al OMS Europa, doamna secretar de stat Adriana Pistol a fost aleasă vicepreşedinte al adunării”, a transmis Ministerul Sănătăţii. Anterior, medicul Adriana Pistol a condus Comisia pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din Ministerul Sănătăţii şi a fost directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

 

» Proiect trecut de Senat: Liber la câinii ghid în instituţii, magazine, transport în comun sau taxi

Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi iniţiativa legislativă a USR prin care se garantează accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi însoţite de câini ghid în toate locurile publice, inclusiv în restaurante, hoteluri, magazine şi în mijloacele de transport în comun. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi nu va trebui să plătească taxe sau tarife suplimentare pentru câinele ghid care-i însoţeşte.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO