Bănci și Asigurări

Bucurestenii prefera sa ia credite in valuta

06.08.2007, 19:36 16

Creditele contractate in euro sunt preferatele bucurestenilor si ale clujenilor, in timp ce clientii din celelalte judete au ales sa se imprumute cu preponderenta in lei.
Creditele in lei sunt preponderente in structura finantarilor contractate de populatie, cu un sold de 26,7 miliarde de lei (8,1 miliarde de euro) la sfarsitul lui mai. La aceeasi data, creditele contractate in valuta inregistrau un sold de echivalentul 19,7 miliarde de lei (6 miliarde de euro), potrivit datelor BNR. Creditele in valuta au fost preferate de bucuresteni, soldul ajungand la echivalentul a 6,9 miliarde de lei in luna mai, fata de 5,3 miliarde de lei cat totalizau imprumuturile contractate in moneda locala.
Si clientii din Timis se inscriu pe lista celor care prefera sa se imprumte in valuta. In Timis, creditele in valuta, cu un sold de echivalentul a 893 de milioane de lei (273 mil. euro), conduc la o diferenta de 87 milioane de lei fata de imprumuturile facute in moneda nationala. In judetul Cluj, creditele in monede straine au fost de peste un miliard de lei, fata de creditele in lei de 902 milioane de lei.
Bancherii atentioneaza ca este prudent ca imprumuturile sa fie contractate in moneda in care clientul obtine si veniturile, astfel incat sa nu fie expus riscului de curs valutar. De altfel, o parte semnificativa a angajatilor din companiile multinationale au veniturile stabilite in valuta, ceea ce poate determina si un apetit mai mare pentru creditele in moneda straina.
Creditele in lei sunt preponderente in restul judetelor, insa un relativ echilibru intre imprumuturile in valuta si cele in lei exista in judetele Constanta, Bihor, Salaj si Sibiu, unde populatia s-a imprumutat in egala masura in lei si valuta. Creditele in lei ale constantenilor s-au ridicat in luna mai la 1,1 miliarde de lei, in timp ce imprumuturile in valuta au reprezentat putin peste un miliard de lei. In judetul Salaj, creditele in lei conduc la o diferenta de 15 milioane de lei, imprumuturile in monede straine reprezentand 205,8 milioane de lei. In Sibiu, creditele in lei au fost la sfarsitul lunii mai in valoare de 483 de milioane de lei, fata de 434,2 milioane de lei imprumutate in valuta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO