Bănci și Asigurări

Business Magazin. Prima poveste a leului pe hârtie

Business Magazin. Prima poveste a leului pe hârtie

Autor: Răzvan Botea

05.11.2023, 22:01 98

Acum aproape 150 de ani, Principatele Române făceau un pas critic, de la circulaţia exclusivă a monedelor la primele bancnote. Sistemul bancar şi sistemul  monetar erau abia la început şi liderii vremii, guvernul Brătianu, îşi puneau două probleme serioase: va avea populaţia încredere într-o bucată de hârtie? Tipărirea de bani va duce la inflaţie? Nevoia A fost însă mai puternică decât temerile, pentru că România avea un deficit bugetar uriaş la acea vreme şi avea nevoie să finanţeze Războiul de Independenţă, adică participarea din acei ani la războiul ruso-turc, de partea Imperiului Rus. Aşa au intrat în scenă primii lei din hârtie.

Banii n-au valoare, ci cantitatea de bunuri pe care o poţi cumpără cu ei. Până nu de mult, valoarea monedelor naţionale era garantată de o cantitate de aur sau alte metale preţioase pe care băncile o deţineau. Acum însă, valoarea monedei este garantată de băncile centrale. Banii sunt, probabil, cea mai utilă invenţie fără valoare.

Prin România au circulat mult timp monede străine, înainte ca Petru Muşat să bată prima monedă proprie undeva în secolul al XIV-lea. Deşi mai mulţi domnitori au bătut monede, în continuare au circulat în paralel şi monede străine. Banii din hârtie sunt documentaţi prima dată încă din China Dinastiei Ming (1368-1644). În spaţiul românesc, şi-au făcut apariţie undeva la finalul secolului al XIX-lea.

În primăvara anului 1877, finanţele României erau la pământ, povestesc istoricii care au expus la Muzeul Naţional de Istoria României (MNIR) câteva dintre primele bancnote care au fost emise pe spaţiul actualei Românii. Cu un an înainte, guvernul României înregistrase un deficit bugetar de 35,3 mil. lei, o sumă uriaşă, având în vedere că veniturile la bugetul de stat, obţinute în cea mai mare parte din „capitaţie”, adică efectiv impozit pe cap de locuitor, erau de 3-40 mil. lei. 

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO