Bănci și Asigurări

Ce înseamnă lobby la nivel înalt. Cea mai puternică bancă din America face un transfer de senzaţie: L-a recrutat pe fostul şef al Comisiei Europene ca să-i ofere consultanţă pentru Brexit

Ce înseamnă lobby la nivel înalt. Cea mai puternică...

Autor: Ştefan Stan

08.07.2016, 15:57 8269

Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de pe Wall Street, l-a angajat pe fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, să o ajute în contextul impactului deciziei Marii Britanii de a părăsi UE, potrivit Financial Times.

Banca de investiţii de pe Wall Street a anunţat vineri că Barroso se va alătura ca preşedinte al Goldman Sachs International din Londra, cea mai mare subsidiară a băncii. El de asemenea va avea şi un rol de consultant.

Barroso, care a fost preşedintele Comisiei pentru un deceniu, a spus pentru Financial Times că va încerca să facă tot ce poate pentru a mitiga efectele negative ale Brexitului. Dacă Marea Britanie va pierde accesul la piaţa comunitară, marile bănci americane vor fi nevoite să îşi mute o mare parte din operaţiuni din Londra.

”Desigur, cunosc bine Uniunea Europeană şi ştiu relativ bine mediul financiar din Marea Britanie. Sfatul meu poate fi util în aceste circumstanţe, iar eu sunt dispus să contribui”, a spus Barroso. 

Fostul premier portughez a condus Comisia Europeană din 2004 până în 2014, o perioadă care a inclus criza financiară. El a fost o figură cheie în sectorul financiar, inclusiv cel bancar, în perioada următoare.

”Sfatul său în acest timp de schimbare şi nesiguranţă este cu siguranţă important”, a spus Peter Sutherland, care a plecat din funcţia de preşedinte al Goldman Sachs International în mai anul trecut. De atunci, postul a fost ţinut de directorul Cales Dahlback.  

Goldman Sachs este în acelaşi timp şi cea mai hulită bancă de pe Wall Street datorită influenţei pe care o are în cele mai înalte cercuri de putere ale lumii. Actual preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a lucrat pentru Goldman Sachs. 

Goldman Sachs în România are o prezenţă redusă, banca de investiţii participând doar la câteva intermedieri de vânzare a unor acţiuni sau a unor obligaţiuni ale statului român. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO