Bănci și Asigurări

Cea mai mare amendă aplicată anul trecut unei companii de asigurări a fost de 30.000 de euro

Cea mai mare amendă aplicată anul trecut unei companii...

Autor: Adrian Dumitrache

22.01.2014, 15:51 1037

"Chiar dacă în anul 2013, prin aplicarea politicii de sancţionare graduală şi progresivă, mergând până la interzicerea temporară a practicării RCA de către o societate (Euroins România - n.r.), ASF a fost percepută ca un supraveghetor mai ferm în piaţa asigurărilor, obiectivul supravegherii este acela de conformare voluntară a industriei reglementate şi nu de conformare în urma aplicării de amenzi", se arată într-un comunicat al instituţiei.

În rândul societăţilor de asigurare, cea mai mare amendă a primit-o liderul pieţei asigurărilor, Astra. De asemenea, preşedintele Directoratului Astra, Iulius Alin Bucşa, şi Liviu Stoicescu, membru al Directoratului societăţii, au fost sancţionaţi cu amenzi de câte 50.000 de lei. În plus, conducătorul departamentului de daune al Astra a primit o amendă de 30.000 de lei.

"Amenzile au fost aplicate în urma aspectelor sesizate în cadrul controlului ASF desfăşurat, în perioada iulie-august 2013, la sediul Astra. Controlul a avut ca obiect inclusiv verificarea modalităţii de instrumentare şi finalizare a dosarelor de daună şi a modului de respectare a prevederilor Ordinului CSA 11/2012. Decizia de control a fost luată după ce ASF a solicitat Astra clarificări în privinţa modului în care societatea înţelege să instrumenteze dosarele de daună. Întrucât clarificările oferite de societate nu au fost satisfăcătoare, ASF a decis controlul la Astra", se spune în comunicat.

În plus, ASF a solicitat Astra să revizuiască normele/procedurilor/instrucţiunile interne privitoare la instrumentarea dosarelor de daună, astfel încât să respecte toate cerinţele şi termenele prevăzute de legislaţie în ceea ce priveşte instrumentarea dosarelor de daună pentru asigurările RCA, precum şi revizuirea normelor/procedurilor/instrucţiunilor interne cu privire la soluţionarea petiţiilor, astfel încât să asigure înregistrarea în registrul unic de petiţii a tuturor petiţiilor primite de societate.

La finele lunii iulie 2013, Consiliul ASF a hotărât sancţionarea preşedintelui Directoratului Omniasig, Mihai Tecău, şi a vicepreşedintelui directoratului, Artur Borowinski, cu amenzi de câte 50.000 de lei. De asemenea, Daniela Camelia Covăcescu, membru în Directoratul Omniasig, a primit o amendă de 30.000 de lei.

"Consiliul CSA a dispus, în data de 26 aprilie 2013, efectuarea unui control la Omniasig, având ca tematică verificarea modului de instrumentare a dosarelor de daună, precum şi a modului de respectare a Ordinului CSA 11/2012 (pentru punerea în aplicare a normelor privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări)", se spune în comunicat.

În urma controlului ASF, reprezentanţii instituţiei au constatat că evidenţa contabilă şi operativă a Omniasig nu permite întocmirea corectă a rapoartelor solicitate de către autoritatea de supraveghere, iar rezervele de daună avizate sunt subevaluate, atât la data de 31 decembrie 2012, cât şi la data de 30 aprilie 2013, şi nu sunt constituite la valoarea şi în momentul luării la cunoştinţă despre pretenţiile asiguraţilor/păgubiţilor.

De asemenea, echipa de control a ASF a constat că Omniasig nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte avizarea, constatarea prejudiciilor şi plata despăgubirilor, iar procedura privind modalitatea de soluţionare a petiţiilor nu era în concordanţă cu prevederile normelor.

În cazul Euroins, la 22 mai 2013, Consiliul ASF a hotărât sancţionarea conducătorului departamentului de daune al societăţii, Stamov Bozhidar Stoyanov, cu amendă în cuantum de 50.000 de lei.

Totodată, ASF a obligat societatea, printre altele, că revizuiască toate dosarele de daună respinse de Euroins, pentru care termenul de prescripţie nu a intervenit şi gestionarea acestora în conformitate cu prevederile în vigoare.

Ulterior, la finele lunii august 2013, Consiliul ASF a hotărât interzicerea temporară a practicării de către Euroins România a asigurării RCA, precum şi sancţionarea directorului general al societăţii, Mihnea Tobescu, cu amendă în cuantum de 50.000 de lei.

În plus, ASF a retras aprobarea conducătorul departamentului de daună din cadrul societăţii, Stamov Bozhidar Stoyanov.

O lună mai târziu, Consiliul ASF a hotărât încetarea interzicerii temporare a practicării asigurării RCA de către Euroins România, simultan cu implementarea unui plan de măsuri de către societate.

Planul de măsuri includea, printre altele, revizuirea dosarelor de daună RCA aflate în rezerva de daună la data de 31 august 2013, în termen de două luni de la data primirii deciziei, precum şi revizuirea procedurii de soluţionare a petiţiilor astfel încât să corecteze inconsecvenţele/neclarităţile/neconformităţile faţă de prevederile normelor ASF, în termen de o lună de la data primirii deciziei.

La finele anului 2013, Consiliul ASF a hotărât retragerea aprobării directorului general şi preşedintelui CA al Onix Asigurări, Simone Lentini, după ce autoritatea a constatat că acesta nu a respectat condiţiile asumate în urma aprobării din partea instituţiei din 12 septembrie 2012.

"Conduita fermă a ASF va continua şi în acest pentru a crea premizele ca societăţile de asigurări să înţelegă pe deplin că trebuie să instrumenteze şi să finalizeze dosarele de daună într-un mod adecvat, cu respectarea drepturilor asiguraţilor", se mai spune în comunicatul ASF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO