Bănci și Asigurări

Cele cinci evenimente care au marcat săptămâna: Băncile încep să reducă avansurile la creditele ipotecare; Scade TVA la mai multe produse; Românii şi-au descoperit spiritul de investitor; Guvernatorul Isărescu şi-a spus salariul de la BNR

Autor: Ştefan Stan

06.08.2016, 11:46 2812

Ziarul Financiar vă prezintă la fiecare sfârşit de săptămână cele mai importante evenimente, tranzacţiile, mişcările şi deciziile care au avut un impact deosebit asupra economiei din România.

 

BCR şi Piraeus sunt primele bănci care fac pasul înapoi şi decid să reducă avansurile la creditele ipotecare standard  pe care le majoraseră cu doar două luni înainte. Concurenţa şi „foamea“ de business şi-au spus cuvântul. 

Revolta băncilor împotriva legii dării în plată prin impunerea unor avansuri minime la creditele ipotecare standard în lei de 30-35% nu a durat decât două luni, în condiţiile în care standardele ridicate de creditare nu au făcut altceva decât să trimită vânzările noi în cădere liberă şi implicit şi veniturile ban­che­rilor de pe acest segment. Acum aproape toate băncile se gândesc cum să intre din nou în piaţă şi analizează posibilitatea reducerii avansului, conform reprezentanţilor asocia­ţiei băncilor (ARB), iar alte precum BCR şi Piraeus au făcut deja pasul înapoi.

BCR, cea mai mare bancă locală, a redus avansul minim de la 35% la 25% doar pentru imobilele ipotecate din 20 de oraşe mari ale României, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau Constanţa.

BCR, care majorase avansul la începutul lunii mai, înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată, afirmă că decizia de reducere a avansului a venit după o analiză a evoluţiilor pieţelor regionale şi a nevoilor clienţilor.

„Problema de accesibilitate este dată de creşterea avansurilor la creditele ipotecare standard, este o consecinţă directă a legii dării în plată. BCR nu şi-a dorit şi nici nu a planificat vreodată creşterea avansurilor la credite, ci s-a dedicat permanent misiunii de a fi cel mai mare şi mai accesibil finanţator imobiliar din România.“

Specialiştii din piaţă se aşteaptă ca exemplul celei mai mari bănci din România să fie urmat şi de celelalte bănci din sistem.

De altfel, decizia BCR nu este singulară nici în acest moment, în condiţiile în care şi Piraeus Bank a taiat avansul la creditele ipotecare la 20%. Piraeus Bank, o bancă medie din sistemul bancar local, s-a răzgân­dit în ceea ce priveşte avansul minim după ce la mijlocul lunii mai urcase suma minimă cerută clienţilor la 40%, cel mai mare nivel din piaţă. Nicio altă bancă cu excepţia Piraeus nu cerea clienţilor un avans de 40%, media avansului fiind de 30-35%.

„Se intră într-o stare de normalitate odată cu reducerea avansurilor. Este un semn că băncile îşi doresc să dea credite şi să intre din nou în piaţă. După anunţul BCR cu siguranţă vor urma şi alte bănci. Mă aştept ca băncile mici să reducă avansul şi mai mult, poate chiar să-l ducă înapoi la 15%, în condiţiile în care ele au nevoie de atuuri competitive în faţa jucă­to­ri­lor mari“, a declarat Liviu Andrei, co­proprie­tar al Alliance Finance Broker.

 

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a vorbit pentru prima oară din 2007 despre ce salariu câştigă de la BNR: Salariul net lunar incasat de guvernatorul BNR reprezinta echivalentul a 9.495 euro, iar suma lunara totala incasata ajunge la echivalentul a 13.601 euro. Isărescu a precizat că nu primeşte pensie. Isarescu a spus ca s-a decis in cadrul Consiliului de administratie publicarea minutelor sedintelor de politica monetara, precum si a veniturilor realizate de membrii CA al BNR.

„Pe baza decizie de ieri a Consiliului de administraţie privind comunicarea salariilor am decis să prezint salariul net şi indemizaţia de conducere care revin guvernatorului. Salariul net este de 42.727 lei, echivalentul a 9.495 de euro. Iar indemnizaţia lunară de preşedinte al CA este 18.476 lei, adică 4.106 euro la cursul 4,5 lei/euro. În total, suma este de 61.203 lei,13.601 euro”, a spus guvernatorul BNR.

Declaraţia de avere a guvernatorului pe anul trecut este publică, dar salariul nu este dezvaluit. După aderarea României la Uniunea Europeană, membrii consiliului BNR motivau nepublicarea veniturilor pe seama unor regulamente europene neclare.

"Consiliul de Administraţie al BNR, întrunit în şedinţa din 3 august 2016, a analizat modul cum a evoluat în ultimii ani la nivelul băncilor centrale membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale, raportul între independenţa instituţionala şi transparenţa procesului decizional. Pe baza datelor analizate, s-a constatat că în multe bănci centrale ale sistemului european s-a accentuat şi diversificat procesul de transparentizare şi informare publică, cu deosebire cel legat de deciziile de politică monetară şi de salariile conducerii executive”, a transmis guvernatorul BNR.

Conţinutul şi modul de publicare al informaţiilor privind deciziile de politică monetară şi a veniturilor se vor stabili în şedinţa Consiliului de Administraţie din luna august.
 
 
 

“Avand in vedere profitul de peste 800 de milioane euro, suntem încantaţi să prezentăm cel mai bun rezultat semestrial din istoria grupului nostru. Suntem multumii de rezultatul nostru din prima jumătate a acestui an, mai ales în condiţiile în care toate subsidiarele noastre au contribuit la aceasta realizare. Suntem încrezatori că vom reuşi să menţinem aceasta tendinţă pozitivă, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank. 

      

Venitul operational al Erste s-a redus cu 2,4% în prima jumătatea a anului la 3,3 miliarde de euro UR, în timp ce cheltuielile administrative generale au crescut cu 4,4% la 1,9 miliarde de euro, în special pe fondul înregistrarii în avans a majoritătii contributiilor anticipate în 2016 pentru schemele de garantare a depozitelor în valoare totală de 79,3 milioane de euro şi majorării cheltuielilor cu personalul la 1,1 miliarde de euro.

Aceasta evoluţie a determinat diminuarea profitului operaţional cu 11% până la 1,3 miliarde de euro.

Rata creditelor neperformante a continuat să scadă de la 7,7% la finalului lunii iunie 2015 la 5,8% la sfârsitul primului semestru din 2016. 

Activele totale ale Erste totalizau  204,5 miliarde de euro la 30 iunie 2016.

 

Ministerul Finanţelor Publice a atras 735 mil. lei prin emisiunea de anul acesta din programul Fidelis, faţă de 100 de milioane de lei cât estimase iniţail. 20.185 de persoane au cumpărat titluri de stat, de 16 ori mai mult faţă de emisiunea de anul trecut. La fiecare oră au fost circa 194 de subscrieri. În timp ce 141 au fost subscrieri a câte un titlu, 3098 au fost de câte 1.000 de titluri. 

Este important că sunt peste 20.000 de persoane care au cumpărat titluri de stat. Este un succes şi din perspectiva sumei. Peste 20.000 de persoane au avut încredere şi au răspuns apelelului nostru. Este un nou început în procesul de a obişnui românii şi cu alte instrumente financiare”, a spus premierul Cioloş în cadrul evenimentului de la BVB.

Ca profil, cei mai mulţi investitori se încadrează în categoria de vârstă 50-70 de ani, adică 12,625 de persoane care au cumpărat tilturi de stat. Tinerii între 18-30 de ani au avut mai puţină încredere, doar 557 cumpărând tilturi de stat. În categoria 30-50 de ani, 5278 de persoane au investit. 23 de investitori au peste 90 de ani. 

Cele mai multe subscrieri au fost făcute în Bucureşti, cu un număr de 6.060, urmat de Prahova, cu 1.036, Cluj, cu 995, Iaşi, cu 869 şi Braşov, cu 790. Anul acesta 70% dintre investitori sunt din afara Capitalie, faţă de numai 53,4% câţi au fost în 2015. 

TVA pentru seminţe, îngrăşăminte, pesticide şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii agricole, a scăzut de la 20% la 9% de la 1 august. Pe lângă materiile prime agricole, cota redusa de TVA de 9% se aplică şi pentru următoarele tipuri de prestări servicii utilizate în sectorul agricol:

·         Fertilizat

·         Arat

·         Discuit sau grăpat

·         Pregătit pat germinativ cu combinator si modelat sol

·         Semănat sau plantat

·         Tăvălugit

·         Stropit, prăfuit - combatere boli si dăunători, erbicidat

·         Tratarea seminţelor utilizate la înfiinţarea culturilor agricole, cu produse de protecţie a plantelor

·         Recoltat sau dislocat culturi

·         Colectarea si balotarea materialului vegetal, prin presare in baloţi

·         Tocat resturi vegetale

·         Prăsit culturi

·         Executat sau deschis rigole in vederea modelarii solului la legume

·         Nivelatul terenului agricol, prin care se asigura o suprafaţă cat mai plana terenului de cultura, prin reducerea abaterilor de microrelief provocate de celelalte lucrări agricole

·         Plantatul în biloane la cartof si legume

·         Răritul si decoletarea la sfecla de zahar

·         Înşirat, balotat, păpuşit la tutun

·         Cosit

·         Greblat

·         Lucrări de însilozare şi depozitare a furajelor in ferme zootehnice

·         Scarificare, respectiv afânare adânca pe soluri compactate

·         Desfundat terenul la adâncimi mari, pentru a favoriza creşterea rădăcinilor

·         Săpat gropi pentru plantarea pomilor

·         Tocat coarde, crengi

·         Lucrări de colectare, sortare, condiţionare, etichetare la legume si fructe

·         Operaţiuni de montare a spatiilor protejate, respectiv sere si/sau solare

·         Curăţarea vegetaţiei nedorite si distrugerea muşuroaielor de pe păşuni si fâneţe

·         Supraînsămânţări pe pajişti, amenajare surse de apa pentru animale pe pajişti, parcelarea pajiştilor

·         Lucrări specifice de evacuare a dejecţiilor si de asigurarea furajelor in sau din fermele zootehnice

·         Dezinfecţia si deratizarea în fermele zootehnice

·         Tunsul oilor

·         Sortarea, marcarea si ambalarea ouălor

·         Curăţatul copitelor sau ongloanelor la animale

·         Decolmatat sau curăţat canale de irigaţii si/sau de desecare

Măsura de reducerea a TVA în sectorul agricol este o măsură adoptată de actualul Executiv cu scopul de a stimula efectuarea de servicii şi de a creşte productivitatea recoltelor, dar şi pentru a scoate de la "negru" anumite prestaţii din domeniul agricol.

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO