Bănci și Asigurări

Clienţii speriaţi de căderea leului au pus 600 de milioane de euro în depozite în valută în trei luni

Clienţii speriaţi de căderea leului au pus 600 mil. € în depozite în valută în trei luni

Autor: Ciprian Botea

28.09.2012, 13:41 749

Economiile în valută ale populaţiei şi companiilor au crescut cu echivalentul a 600 milioane de euro în perioada mai-august, soldul depozitelor în monedă străină ajungând la 15,2 miliarde de euro la sfârşitul lunii trecute, potrivit datelor publicate de BNR.

Depozitele în lei au scăzut în acelaşi interval cu mai mult de 2 miliarde de lei, până la 126 miliarde de lei, ceea ce marchează o schimbare la 180 de grade a preferinţei clienţilor. Depozitele în lei au înregistrat o creştere accelerată până la jumătatea acestui an, astfel că soldul de la finalul lunii august este în continuare cu 7,5% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Reorientarea clienţilor către depozitele în valută a venit pe fondul deprecierii rapide a leului în lunile de vară, dar şi în contextul în care bancherii au continuat să se bată cu dobânzi ridicate pentru resurse în euro şi dolari. Concomitent, dobânzile la depozitele în lei au continuat să scadă şi au ajuns pe palierul de 5% pe an în condiţiile lichidităţii suficiente de pe piaţa monetară.

La nivel agregat, populaţia şi companiile aveau la finalul lunii august depozite cu o valoare cumulată de aproape 194 miliarde de lei (43,5 mld. euro), în creştere cu aproape 9% faţă de perioada corespunzătoare din 2011. Faţă de luna iulie, depozitele au scăzut cu 0,5% la valori exprimate în lei, dar declinul se datorează exclusiv efectului cursului de schimb.

Volumul depozitelor atrase de bănci de la clientelă acoperă în proporţie de 85% soldul depozitelor acordate populaţiei şi companiilor, deficitul fiind datorat exclusiv diferenţei foarte mari dintre creditele şi depozitele în valută.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO