Bănci și Asigurări

Creditarea în lei creşte greu, dar cea în valută scade cu două cifre

Radu Crăciun, economistul-şef al BCR

Radu Crăciun, economistul-şef al BCR

Autor: Ciprian Botea

24.07.2014, 00:07 629

Stocul creditelor acordate de bănci populaţiei şi companiilor era de 215 miliarde de lei (49 mld. euro) la sfârşitul lunii iunie, cu 4% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea fiind generată exclusiv de prăbuşirea cu 14% a finanţărilor în valută.

Creditul în lei a avut o creştere anuală de 7% în iunie, până la 90,4 miliarde de lei, ritmul fiind similar cu cel din mai, astfel că finanţările în lei (care reprezintă circa 40% din stocul total) nu reuşesc să compenseze rambursările de credite în monedă străină.

„Declinul creditării totale în iunie sugerează că piaţa creditului nu s-a dezgheţat încă. Băncile rămân selective şi preferă să stimuleze creditarea în lei. Pe de altă parte, atât persoanele fizice, cât şi firmele rămân precaute“, comentează Radu Crăciun, economistul-şef al BCR.

Cel mai abrupt declin a fost înregistrat de împrumuturile în valută ale companiilor. Soldul acestora s-a diminuat cu circa 15% faţă de nivelul de la jumătatea anului trecut şi a coborât sub nivelul de 14 mld. euro. Cel mai rapid avans a fost înregistrat luna trecută de creditele în lei acordate populaţiei, susţinute de vânzările de ipotecare prin programul Prima casă.

Analiştii anticipează o revenire treptată a creditării pentru sectorul privat, dar spun că ultimele cifre ridică unele semne de întrebare cu privire la perspectivele pe termen scurt.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- evoluţia creditării în lei a companiilor ; opinia lui Mihai Pătrulescu, senior economist al UniCredit Ţiriac Bank, despre acest segment 

- evoluţia creditelor în lei acordate populaţiei, stocul total al creditelor de retail în lei; elementele care influenţează acest sector

volumul depozitelor atrase de bănci de la populaţie şi companii 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO