Bănci și Asigurări

Creditele in euro calca pedala de acceleratie

Creditele in euro calca pedala de acceleratie

Click pentru imaginea marita

18.09.2007, 15:28 12

Euro cucereste teren pe piata creditelor de consum in detrimentul monedei nationale, avansul de aproape 14% raportat de creditele in valuta in luna iulie marcand cel mai accelerat ritm de crestere din ultimii doi ani.
De altfel, luna iulie a marcat o crestere record a creditelor de consum, potrivit buletinului BNR. Raportat la luna anterioara, creditele de consum au crescut cu 2,7 miliarde de lei, pana la 41,6 miliarde de lei. In ultimele 12 luni, populatia si-a majorat creditele luate pentru consum cu 16, 6 miliarde de lei.
La sfarsitul lunii iulie, soldul creditelor de consum in valuta a ajuns la echivalentul a 14,5 miliarde de lei (4,56 miliarde de euro), arata datele BNR. Cea mai mare parte sunt contractate in euro, cu un total de echivalentul a 12,7 miliarde de lei (4 miliarde de euro). BNR consemneaza si credite de consum in "alte valute" de 1,84 miliarde de lei (585 milioane de euro). Numai de la inceputul anului aceste finantari si-au triplat soldul. In categoria alte valute intra creditele in dolari sau cele in franci elvetieni.
Desi nu detin cea mai mare pondere in totalul creditelor de consum contractate de populatie, creditele in valuta atrag tot mai mult atentia populatiei in detrimentul creditelor in lei. Comparativ cu iulie anul trecut, imprumuturile contractate in valuta marcau in iulie o crestere cu 112%. Astfel de ritmuri nu au mai fost intalnite din toamna anului 2005.
Din totalul celor 41,6 miliarde de lei imprumutate de populatie, peste 27 de miliarde de lei au fost finantari contractate in moneda locala. In iulie, imprumuturile in lei au inregistrat insa o crestere cu numai 3,5%, mentinand ritmul din lunile precedente. In aceste conditii, cresterea din ultimele 12 luni pentru creditele in lei a incetinit la numai 50%, de la ritmuri de peste 90% la inceputul anului.
In mod traditional, interesul populatiei pentru imprumuturile in euro sau in valute exotice se intensifica in special in lunile de vara, sezonul estival marcand cresteri importante ale creditelor in valuta. De altfel, lunile de vara aduc si cele mai mari cresteri pentru creditele de consum. Daca in lunile ianuarie si februarie din ultimii doi ani, rata lunara de crestere a creditelor in valuta nu trecea de pragul de 7%, in iunie si iulie, sumele imprumutate in valuta cresc vizibil cu pasi de pana la 14%.
Cererea de credite a migrat din nou catre finantari in euro de la sfarsitul anului trecut, cand BNR a renuntat la limitarea impusa bancilor pentru creditele in moneda straina. Daca anul trecut rata anuala de crestere a creditelor in lei era superioara ratei anuale de crestere a creditelor in valuta, incepand din luna decembrie raportul a inceput sa se echilibreze. Din luna ianuarie, avansul anual al creditelor in valuta a devansat cresterea creditelor in lei, marcand astfel evolutia tot mai accelerata a creditelor in valuta. Majoritatea bancilor din sistem care au in spate actionari straini au preferat sa "exporte" catre acestia creditele acordate in moneda straina, pentru a evita costurile ridicate impuse de reglementarile BNR privind regimul rezervelor minime obligatorii. Aceasta practica are insa o influenta mai mica asupra statisticii privind creditele de consum, in conditiile in care sumele mici fac ineficienta externalizarea acestor creante.
Aprecierea cursului din prima parte a anului a intarit perceptia clientilor ca finantarile in euro sunt mult mai ieftine decat cele in lei. Desi dobanzile nominale raman la creditele euro cu circa patru puncte procentuale mai mici decat cele la lei, angajarea unui imprumut in moneda straina presupune asumarea riscului unei evolutii nefavorabile a cursului. Experienta ultimelor doua luni a araat de altfel ca euro poate sa inregistreze si cresteri rapide in fata leului, nu doar scaderi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO