Bănci și Asigurări

Creditele neperformante lovesc portofoliile Alpha şi Bancpost

Creditele neperformante lovesc portofoliile Alpha şi Bancpost

Autor: Ciprian Valentin Botea

31.08.2011, 00:04 1369

Alpha Bank: Profitul a scăzut cu 77% la şase luni

Grupul elen Alpha Bank a raportat în primele şase luni un profit brut de 5,4 mil. euro din operaţiunile din România, în scădere cu 77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Banca a reuşit totuşi să revină la un rezultat pozitiv în trimestrul al doilea, după ce în perioada ianuarie-martie raportase o pierdere brută de 5,7 mil. euro.

Banca locală controlată de grecii de la Alpha, al optulea jucător din sistem, avea la sfârşitul lunii iunie de­pozite atrase de la clientelă în valoare de 1,3 miliarde de euro, în timp ce soldul creditelor acordate se ridica la 3,5 mld. euro.

Criza a subţiat însă puternic bilan­ţul Alpha Bank, soldul creditelor scă­zând cu 15% doar în ultimul an. Alpha raporta o pondere a creditelor neper­formante de 8,4% după primele şase luni, în creştere de la 5,7% la jumătatea lui 2010.

Veniturile operaţionale ale băncii au scăzut cu aproape 20% în primul semestru, până la 93 mil. euro, iar cheltuielile operaţionale au crescut cu aproape 3%, până la 46,7 mil. euro. Cheltuielile cu provizioa­nele s-au redus însă cu 13% şi au ajuns la 41 mil. euro.

Alpha opera în România o reţea de 165 de sucursale la jumătatea acestui an şi avea circa 2.400 de angajaţi. Numărul angajaţilor a fost relativ constant în ultimul an, dar reţeaua teritorială s-a restrâns cu 22 de unităţi.

Eurobank: pierderi de 4,6 milioane de euro în S1

Subsidiarele din România ale EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, au avut o pierdere netă de 4,6 mil. euro în primul semestru, comparativ cu un câştig de aproape 11 mil. euro în aceeaşi perioadă din 2010. Situaţia s-a înrăutăţit în trimestrul al doilea după ce în primele trei luni pierderea fusese de 1,1 mil. euro.

Creşterea pierderilor din trimestrul doi vine în condiţiile în care provizioanele constituite pentru aco­pe­rirea pierderilor din credite neperfor­mante au crescut de la 39 mil. euro la

42 mil. euro, dar veniturile operaţionale nu şi-au revenit.

Banca a avut venituri operaţionale de 131 milioane de euro în primele şase luni, faţă de 167 de milioane de euro în intervalul ianuarie-iunie 2010.

Cheltuielile operaţionale s-au redus în acelaşi timp cu 9,5%, la 78 de milioane de euro.

Grupul elen avea în România active de 4,8 mld. euro la sfârşitul lunii iunie, cu 16% mai puţin decât în aceeaşi lună din 2010. Creditele acordate pe plan local s-au menţinut la 3,4 mld. euro, în timp ce soldul depozitelor atrase de la clientelă s-a majorat cu aproape 4%, până la circa 1,9 mld. euro.

Eurobank opera o reţea teritorială de 300 de sucursale şi agenţii la jumătatea acestui an, nivel similar cu cel înregistrat în iunie 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO