Bănci și Asigurări

De ce Mugur Isărescu nu pronunţă cuvântul "criză"

De ce Mugur Isărescu nu pronunţă cuvântul "criză"

Autor: Gândul

13.08.2011, 00:44 1792

Experienţa anilor '70 l-a lecuit Mugur Isărescu de graba de a vorbi despre criză. "Toată lumea vorbea, în 1971, de criza dolarului. Peste zece ani, după atâta criză a dolarului, am constatat că dolarul devenise rege. Au trecut 40 de ani şi toată lumea vorbeşte despre criză în continuare. Eu, personal, mă feresc de acest cuvânt sau am o mare reţinere în a-l folosi", le-a explicat astăzi guvernatorul BNR cursanţilor Institutului Bancar Român (IBR), scrie Gândul.

Cu toate acestea, Isărescu are şi o certitudine: "că lumea se va schimba, dar nu ştim însă cum va arăta". "Poate tinerii pot intui", a comentat guvernatorul, avertizându-i pe cursanţii IBR că valoarea este criteriul de selecţie la BNR. El a mai spus că a avut dezamăgiri la concursurile pentru ocuparea unor posturi la BNR, când au venit candidaţi cu "atâtea diplome şi titluri încât s-ar fi putut umple un vagon, dar niciunul nu a fost admis". Şi asta pentru că era "o diferenţă şocantă" între hârtiile lor şi ceea ce ştiau de fapt.

Şi ca să demonstreze că valoarea contează, guvernatorul le-a povestit cursanţilor despre cum arăta în ziua în care a vrut să se angajeze la Institut, la începutul anilor ă71: "Purtam plete, am purtat şi doliu după Hendrix".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO