ZF 24

Euro a scăzut la cel mai jos nivel faţă de dolar din august 2012

Euro a scăzut la cel mai jos nivel faţă de dolar din...

Autor: Anca Dumitrescu

31.10.2014, 17:00 577

La ora 13:30 GMT, moneda unică europeană a coborât la 1,2486 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins după 28 august 2012, pe fondul evoluţiei ascendente a indicilor bursieri americani.

Cererea de dolari este susţinută de decizia din această săptămână a Fed de a opri programul de achiziţii lunare de obligaţiuni, care au avut rolul să suplimenteze lichidităţile din piaţă.

"Dolarul se apreciază faţă de euro, yenul japonez şi faţă de monedele din ţările emergente, în timp ce Fed se îndreaptă încet dar sigur spre creşterea dobânzilor, în 2015", a declarat Nick Stamenkovic, analist la RIA Capital Markets.

Stamenkovic a explicat că este vorba mai mult despre un episod de forţă a dolarului, decât de slăbiciune a euro.

Fed a anunţat miercuri că în această lună încheie programul de achiziţii de active, care la nivelul maxim s-au ridicat la 85 de miliarde de dolari, instituţia evocând progresele substanţiale înregistrate pe piaţa muncii.

Fed a menţinut totodată neschimbate principalele dobânzi, la nivelul aproape zero la care se află de la sfârşitul anului 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO