Bănci și Asigurări

Euro reia creşterea la cursul BNR de joi. Cum a influenţat plata licenţelor telecom evoluţia cursului

Euro creşte nesemnificativ la cursul BNR de joi

Autor: Stefan Musgociu

27.06.2013, 13:12 2131

Cursul BNR de joi:

Euro4,4463+0,0302+0,68%
Dolar american3,4151+0,0270

+0,80%

 

 
 

Cursul de referinţă afişat, joi, de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 3,02 bani, la 4,4463 lei/euro, după ce miercuri a atins la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni, pe fondul ordinelor de cumpărare de lei plasate înainte de plata unor licenţe telecom.

După ce joi cursul a urcat peste 4,53 lei/euro şi s-a apropiat de maximul anului, cotaţiile au început să scadă, cu un ritm mai alert în şedinţele de marţi şi miercuri, când leul s-a întărit cumulat cu peste 2,3%, iar volumele de tranzacţionare au crescut semnificativ.

"Noutatea şedinţei de ieri (miercuri - n.r.) vine însă din faptul că leul a fost apreciat la un moment dat cu 1,6%, însă nu a păstrat decât jumătate din acest avans până la finalul zilei. Date fiind volumele mari (care, conform indiciilor, sunt depăşite doar de cele din octombrie 2008), credem că mişcarea a fost dictată de plăţile licenţelor telecom şi totodată, că ajustarea avansului iniţial este rezultatul intervenţiilor băncii centrale. Intervenţii valutare realizate cu scopul de a reduce volatilitatea par a se înscrie într-un scenariu plauzibil, întrucât, la un moment dat, leul se apreciase cu circa 3% în ultimele două şedinţe. Dacă temerile noastre legate de intervenţii sunt susţinute şi de realitate, credem că cea mai mare parte a impulsului dat de plăţile licenţelor telecom s-a disipat deja. De aceea, dar şi fiindcă sentimentul din pieţele europene este uşor negativ, prognozăm că leul va pierde uşor teren azi", afirmă analiştii ING Bank într-o notă.

Cosmote, Orange, RCS&RDS, Vodafone şi 2K Telecom trebuie să plătească până la 30 iunie o parte din suma de 682 milioane euro datorată pentru licenţele telecom acordate în toamna anului trecut.

Analiştii ING Bank au afirmat încă de marţi că leul s-ar putea aprecia dincolo de 4,5 lei/euro, având în vedere că suma care trebuie achitată pentru licenţe în această lună este de aproximativ 500 milioane euro.

Pentru dolarul american, BNR a publicat joi un curs de 3,4151 lei/dolar, cu 2,7 bani sub nivelul de miercuri, de 3,3881 lei/dolar.

În acelaşi timp, rata de schimb pentru francul elveţian a scăzut cu 1,11 bani, la 3,6124 lei/franc. În şedinţa precedentă, francul a fost cotat la 3,6013 lei, atingând cel mai redus nivel din 5 iunie, dată la care francul a fost la 3,5737 lei.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschiderea şedinţei de joi euro a fost cotat la 4,4430 lei, paritatea fiind în imediata apropiere a nivelului din jurul orei 16:30, de 4,4395 - 4,4450 lei/euro.

Ulterior, cursul a coborât pentru scurt timp la 4,4280 lei/euro, însă apoi cotaţiile au început să urce spre 4,45 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.

La scurt timp după ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4510 - 4,4525 lei/euro, respectiv cu 0,75 - 1,15 bani peste închiderea de miercuri.

Dobânzile practicate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut uşor, la 4,34% - 4,84% pe an, după ce miercuri au scăzut la 4,16% - 4,66% pe an. În continuare, randamentele sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au avansat de la 4,2% - 4,7% pe an la 4,29% - 4,79% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO