Bănci și Asigurări

Euro se duce spre 3 lei. Cand va atinge acest prag?

Euro se duce spre 3 lei. Cand va atinge acest prag?

Click pentru imaginea intreaga

18.06.2007, 18:00 10

Leul are forta sa se intareasca chiar pana la o paritate de 3,0 lei pentru un euro inainte de adoptarea euro, prevazuta undeva in 2012-2014, dupa cum apreciaza unii analisti, in timp ce altii nu vad posibil un asemenea scenariu, considerand ca o apreciere atat de mare nu ar putea fi sustinuta de castigurile de productivitate care sa o faca si sustenabila.
Leul a atins vineri un nou maxim al ultimilor patru ani si sapte luni fata de euro, urcand la 3,23 unitati, cu un ban sub cursul oficial de 3,2395 lei/euro anuntat de BNR la jumatatea zilei. Cotatiile au coborat inca de dimineata sub pragul de 3,24 lei/euro, pe fondul interesului pentru leu al investitorilor straini.
Cea mai optimista prognoza de curs vine de la Paul Prodan, seful Trezoreriei Credit Europe Bank.
El spune ca euro va ajunge la 3,0 lei chiar pana la sfarsitul acestui an, sub presiunea intrarilor semnificative de valuta. Pe de o parte, investitiile directe vor fi alimentate de privatizarile din domeniile energiei si auto, in timp ce apetitul speculatorilor pentru leu se mentine ridicat. Si Eugen Radulescu, fostul presedinte al CEC, se numara printre analistii cei mai optimisti in privinta capacitatii leului de a se intari in raport cu euro, anticipand inca de la inceputul anului ca rata de schimb ar putea cobori pana la mai putin de 3 lei/euro in urmatorii 3-4 ani. In ultima perioada, Radulescu si-a ajustat prognoza de curs pentru sfarsitul acestui an, de la 3,20-3,25 lei/euro, la 3,15-3,20 lei/euro.
"Consideram ca nivelul de 3,0 lei pentru un euro va fi atins pana in momentul adoptarii monedei unice, urmand ca paritatea centrala sa se stabileasca in jurul acestui nivel", anticipeaza si Florin Catu, economistul-sef al ING. Intrarea in mecanismul ra-telor de schimb (ERM II), care presupune fluctuatia cursului intr-o banda de plus/minus 15% in jurul unei paritati centrale, este estimata de BNR in intervalul 2010-2012.
Totusi, piata are si sustinatori ai perspectivei unei corectii de curs.
"Nu cred ca Romania va intra in zona euro in 2014 la un curs de 3,0 lei sau mai mic", afirma Radu Craciun, analistul-sef al ABN Amro Romania. Motivele care il fac sa creada acest lucru pornesc de la faptul ca leul s-ar fi apreciat mult prea repede in ultima perioada. "Cred ca o perioada de stabilizare a cursului, in cel mai bun caz, sau o depreciere majora, in cel mai rau caz, ar trebui sa urmeze, scenariul fiind influentat de politicile economice care vor urma. In orice caz, o perioada de pauza a aprecierii ar trebui sa survina pentru a se corecta dezechilibrele externe ale Romaniei si pentru a se tempera consumul", comenteaza Craciun. El considera ca, in felul acesta, leul ar urma tipul evolutiei ante si post-integrare urmat de alte monede din regiune. "Aparent, 3,2 lei pentru un euro este urmatorul suport, dar este absolut relativ. Nu mai sunt fundamente matematice pentru aceste suporturi, acestea sunt doar niveluri pshihologice", spune Lucian Anghel, economistul-sef al BCR.
El noteaza ca posibile corectii vor fi declansate tot de jucatorii nerezidenti, care au puterea de a influenta piata.
Aprecierea leului de la sfarsitul saptamanii trecute a fost alimentata de vanzarile agresive de valuta ale unor banci mari de pe piata londoneza.
Anghel noteaza insa ca acestea s-au suprapus peste vanzari importante de valuta ale clientilor comerciali locali, cat si ale persoanelor fizice. "Sunt sanse mari ca leul sa se aprecieze in continuare. In general vara este greu sa apara corectii, iar daca acestea nu s-au produs in iunie, cand au existat repatrieri de profit, probabilitatea pentru lunile urmatoare este chiar mai mica", apreciaza Anghel.
Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank, spune ca leul nu se mai misca dupa fundamentele economiei romanesti, ci chiar dupa cele ale economiei americane.
Dupa ce SUA au anuntat vineri o inflatie sub asteptari, toate monedele de pe pietele emergente s-au apreciat, inclusiv leul, pe fondul interesului sporit al jucatorilor nerezidenti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO