Bănci și Asigurări

Euroins a ajuns la 29 de francize

27.11.2008, 15:39 36

Euroins (fosta Asitrans), companie de asigurari detinuta de grupul bulgar Eurohold, a deschis anul acesta 29 de unitati in franciza atat in Bucuresti, cat si in alte orase din tara."Desi s-a mers pe o dezvoltare accelerata pana acum, vom continua prin a perfectiona sistemul si prin a oferi noilor unitati tot suportul de care au nevoie. Calitatea serviciilor oferite clientilor este foarte importanta, chiar o prioritate in acest moment", a declarat Andreea Rizea, manager dezvoltare retea francize in cadrul Euroins. Oficialii companiei afirma ca anul viitor unitatile deschise in sistem de franciza vor reprezenta motorul dezvoltarii Euroins. Compania a subscris in primele noua luni prime brute de 94 de milioane de lei (25,9 milioane de euro), in crestere cu 42% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unor rezultate preliminare. Daunele platite au avansat cu 60%, ajungand la 40 de milioane de lei (11 milioane de euro). Euroins practica doar asigurari generale si ocupa locul 11 pe aceasta piata, potrivit companiei. Asiguratorul a fost cumparat de bulgari vara trecuta, valoarea tranzactiei fiind de 12,5 mil. euro, suma care a inclus si o majorare de capital. Eurohold a preluat si Asitrans Leasing, companie care acum se numeste Eurolease Auto.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO