Bănci și Asigurări

Fondurile de pensii private au câştigat 10% în S1

Fondurile de pensii private au câştigat 10% în S1
05.07.2010, 23:27 24

Fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) auînregistrat în primul semestru un randament mediu de 9,9%, iarfondurile de pensii facultative (pilonul III) - de 6,6%, potrivitAsociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România(APAPR).

Calculat pentru ultimele 12 luni, randamentul fondurilorobligatorii a fost de 20,7%, iar în cazul pensiilor facultative -de 15,4%. Fondurile obligatorii au peste 5 milioane departicipanţi, mult mai mulţi decât cele facultative, care numărănumai 200.000 de participanţi. Activele nete ale fondurilor depensii private depăşesc 3,6 miliarde de lei.

"Performanţele obţinute de fondurile de pensii private în primajumătate a acestui an sunt cu atât mai importante cu cât climatulinvestiţional a fost neprielnic. Prelungirea recesiunii economiceglobale, îngrijorarea privind o eventuală criză a datoriilorpublice ale statelor europene, problemele economice şi bugetare aleRomâniei - toţi aceştia au fost factori de risc şi incertitudinepentru piaţa financiară în general şi pentru fondurile de pensii înspecial", a declarat Crinu Andănuţ (foto), preşedintele APAPR şidirectorul general al Allianz-Ţiriac Pensii Private, al doileaadministrator ca mărime de pe piaţă.

Randamentul fondurilor a fost influenţat de plasamentele înacţiuni, pieţele de capital fiind foarte volatile în prima jumătatea acestui an. La nivelul întregii pieţe de pensii private, aproape70% din active sunt plasate în titluri de stat, al căror randaments-a redus serios anul acesta. Dacă în 2009 randamentul titlurilorde stat a atins chiar şi 10% pe an, la ultima licitaţie organizatăde Ministerul Finanţelor acesta a scăzut sub 7% pe an.

Circa 15% din activele fondurilor de pensii sunt plasate înobligaţiuni corporative, iar ponderea plasamentelor în acţiuni estede aproximativ 10%. În primul semestru indicele BET-C, careurmăreşte toate acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti, aurcat cu numai 2,3%. În acelaşi timp, indicele BET, care reflectăevoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,15%, iarindicele BET-FI, care urmăreşte performanţa societăţilor deinvestiţii financiare (SIF-uri), s-a redus cu 18,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO