Bănci și Asigurări

Generali: Suntem usor peste zero in ceea ce priveste rezultatul financiar

28.10.2005, 18:49 31

Generali Asigurari a inregistrat, in primele noua luni ale anului, o dublare a primelor pe segmentul asigurarilor de viata, fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la nivelul de 4,1 mil. euro (14,8 mil. lei).

Acest avans s-a datorat atat dezvoltarii retelei de vanzare a politelor de asigurare de viata traditionale, cat si cresterii vanzarii de polite de tip Employee Benefits.

Aceste polite reprezinta pachete de beneficii sub forma de asigurare de viata sau de indemnizatii pentru servicii medicale oferite angajatilor de catre angajatori.

"Daca la inceputul anului incheiam contracte pentru astfel de polite cu doar doua companii pe luna, acum am ajuns sa incheiem doua contracte pe zi", a explicat Tudor Moldovan, directorul general al companiei.

Pe partea de asigurari generale, primele brute subscrise de Generali au inregistrat o crestere cu 39% fata de primele noua luni ale lui 2004, pana la suma de 21,2 mil. euro ( 77,7 mil. lei).

Primele brute subscrise de asigurator in primele trei trimestre ale anului s-au ridicat la nivelul de 25,3 mil. euro ( 91,6 mil. lei), avansand cu 46% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

"Suntem usor peste zero in ceea ce priveste rezultatul financiar. Noi subscriem prime si in moneda straina, iar aprecierea leului a determinat o pierdere in moneda nationala care nu apare in cazul rezultatului in moneda straina", a declarat Tudor Moldovan.

Anul trecut, compania de asigurari a inregistrat o pierdere de peste 1,1 mil. euro (4,7 mil. lei) si subscrieri de 24,2 mil. euro (aproape 98 de mil. lei).

Generali a lansat ieri un produs de asigurare privata de sanatate in colaborare cu clinica Diagnosis. Produsul se numeste Vital Plus si este destinat companiilor. In functie de acoperirile solicitate de client, asiguratorul ofera trei tipuri de pachete de asigurare: Vital Plus Basic, Vital Plus Medium si Vital Plus Top.

"Am intrat pe asigurari de sanatate deoarece tot grupul Generali este specializat pe asigurari de viata si, in subsidiar, pe asigurari de sanatate. Analizam aceasta piata de mult timp, insa neclaritatile legislative ne-au impiedicat sa facem acest pas mai devreme", a spus directorul general al companiei.

"Cred ca aceasta piata se va misca foarte mult in urmatorii ani", a adaugat Tudor Moldovan. El spune ca evolutia asigurarilor de sanatate depinde foarte mult de competitia dintre companiile care ofera astfel de polite.

Produsul de asigurare de sanatate oferit de Generali include o clauza de asigurare de viata (cu o suma asigurata mai mica decat in cazul unei polite de asigurare de viata clasice), asigurare de invaliditate permanenta, acoperiri pentru boala si accidente si diverse servicii medicale. Pentru spitalizari, clinica Diagnosis colaboreaza cu Spitalul Floreasca. Asigurarea oferita de Generali acopera si interventiile chirurgicale realizate in tara.

Cel care cumpara polita de asigurare isi alege o suma asigurata maxima si, in functie de aceasta si de pachetul de servicii medicale solicitat, prima de asigurare lunara variaza intre 5 si 80 de euro. Produsele Vital Plus vor fi vandute atat in reteaua companiei, cat si in cea a Diagnosis si prin intermediul brokerilor.

Pana la sfarsitul anului, asiguratorul spera sa incheie contracte de asigurare de sanatate cu 15-20 de companii. De asemenea, Generali intentioneaza sa intre pe segmentul asigurarilor de raspundere civila auto, dosarul fiind in curs de aprobare la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. angela.placinta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO