Bănci și Asigurări

Glodeni Energy, companie din portofoliul DTEK Renewables International, investitor privat în energie din Ucraina, contractează o finanţare de peste 82 mil. lei de la Libra Internet Bank pentru construcţia unor parcuri solare, cu o putere totală de peste 53 MW, în Mureş

Glodeni Energy, companie din portofoliul DTEK Renewables...

Autor: Cristina Bellu

02.02.2024, 11:17 397

Libra Internet Bank a acordat o finanţare de 82,7 milioane lei companiei Glodeni Energy, parte din portofoliul DTEK Renewables International (DRI), investitor privat în energie din Ucraina, pentru construcţia unui proiect de energie verde cu o putere totală de peste 53 MW.

Proiectul include patru parcuri solare, amplasate pe o suprafaţă de aproximativ 82 de hectare în patru comune din judeţul Mureş, cu un număr total de panouri fotovoltaice de aproape 80.000.

"DRI intenţionează să deţină un portofoliu semnificativ de proiecte de energie regenerabilă în România, iar acest proiect marchează începutul misiunii noastre de a accelera tranziţia României către un viitor verde", spune John Stuart, Chief Executive Officer DRI.

Libra Internet Bank a finanţat în ultima perioadă mai multe proiecte de anvergură pentru producţia de energie regenerabilă.

"Încă de la stadiul de idee şi inclusiv după finalizarea proiectului, specialiştii noştri sunt alături de companiile interesate să investească în energie verde", spune Cristina Mahika-Voiconi, Director General Libra Internet Bank.

Cu sediul central la Amsterdam, DRI este un dezvoltator şi operator de energie regenerabilă şi face parte din DTEK Group, liderul şi cel mai mare investitor privat în sectorul energetic al Ucrainei.

Compania vrea să atingă 5 GW de proiecte din surse regenerabile concentrate pe Italia, Polonia, România şi Croaţia. A stabilit deja un portofoliu de proiecte eoliene şi solare onshore, iar la sfârşitul anului 2023 a finalizat construcţia primului său parc solar şi parc eolian din România, care acum exportă energie.

 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO