Bănci și Asigurări

Grupul german Allianz a încheiat T1/2023 cu venituri totale de 46 mld. euro, în creştere cu 3,9%, iar profitul operaţional a sărit la 3,7 mld. euro, +24%

Grupul german Allianz a încheiat T1/2023 cu venituri...

Autor: Mircea Nica

15.05.2023, 00:00 52

Grupul german Allianz, din care face parte asigurătorul Allianz-Ţiriac, a încheiat primele trei luni din 2023 cu venituri totale de 46 mld. euro, în creştere cu 3,9% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul operaţional a făcut un salt de 24,2% la finalul lunii martie 2023, ajungând la 3,7 mld. euro, potrivit informaţiilor transmise de Allianz.

„Am beneficiat  încă  o dată  de mixul de business diversificat  şi am obţinut performanţe puternice,  în mod particular, pe segmentul asigurărilor generale, datorită  politicii robuste de preţ  şi disciplinei de subscriere. Rentabilitatea  şi capitalizarea puternică  subliniază  aspiraţia noastră  de a rămâne partenerul de  încredere al clienţilor noştri  în asigurarea viitorului, în timp ce aceştia continuă  să  navigheze printr-o perioadă  de ezitare  şi incertitudine“, a transmis Oliver Baete, CEO al Allianz SE.

Grupul german a înregistrat un profit net atribuit acţionarilor de 2,2 mld. euro, având o rată de solvabilitate confortabilă la 206% în primele trei luni din 2023. În ceea ce priveşte ţinta pentru anul 2023, profitul operaţional estimat este de circa 14,2 mld. euro.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO