Bănci și Asigurări

ING Bank lansează în aplicaţia Home’Bank funcţionalitatea prin care clienţii băncii pot să împartă nota de plată pentru orice tip de cheltuială comună

ING Bank lansează în aplicaţia Home’Bank...

Autor: Cristina Bellu

10.11.2022, 13:11 2962

ING Bank România anunţă că începând din luna noiembrie, clienţii băncii pot împărţi nota de plată în mod digital, folosind o nouă funcţionalitate introdusă în aplicaţia Home’Bank, Cerere de plată sau Split the bill.

Aceasta poate fi utilizată pentru orice tip de cheltuială comună: la restaurant, la teatru, în benzinărie, pentru călătorii şi pentru multe altele.

„Dacă până acum clienţii ING Home’Bank puteau plăti către prietenii lor prin număr de telefon, cu această nouă funcţionalitate pot şi să le ceară bani prietenilor. În plus, opţiunea este însoţită de un modul complet de administrare a cererilor de plată, în care fiecare cerere iniţiată sau primită este prezentată împreună cu statusul ei, cine dintre destinatari a onorat-o şi cine nu şi în care cererile pot fi anulate sau pot fi trimise remindere persoanelor care încă nu au plătit.”,  explică Alina Iacomi, Tribe Lead Digital ING Bank România.

Numărul maxim de cereri de plată este de şapte pe zi, iar suma totală dintr-o cerere trimisă către maximum zece prieteni este de 30.000 de lei. Dacă plata nu a fost efectuată în cele 30 de zile de la primirea notificării, persoana care trebuie să plătească nu mai are acces la cerere.

Datele ING arată că aplicaţia de mobile banking ING Home’Bank are un grad foarte înalt de utilizare, comparabil sau superior celui din ţările vestice în care activează grupul. Astfel, 79% dintre clienţii activi ING folosesc aplicaţia aproape zilnic, de pe telefoanele lor mobile, iar 96% dintre toate login-urile în Home’Bank au loc în aplicaţia mobilă.

De asemenea, vânzările de produse şi servicii bancare digitale în Home’Bank aproape s-au dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, crescând cu 47%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO