Bănci și Asigurări

Interamerican Pensii cumpara fondul Bancpost

15.12.2008, 18:54 39

Interamerican Pensii, numarul sase pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II), va prelua fondul de pensii administrat de Bancpost, unul dintre cei mai mici jucatori, au declarat pentru ZF surse din piata. Valoarea tranzactiei este estimata la cateva milioane de euro.

Potrivit surselor citate, negocierile dintre grecii de la Interamerican si cei de la EFG Eurobank, care controleaza Bancpost, au inceput in vara si urmeaza sa fie finalizate in curand.
Interamerican are in prezent peste 241.000 de participanti (pentru care incaseaza contributii) la fondul de pensii pe care il administreaza, iar Bancpost 22.810 participanti. Fondul Bancpost ocupa pozitia a unsprezecea pe aceasta piata, care are in total 14 jucatori.
De altfel, era de asteptat ca fondurile mici sa inceapa sa isi vanda portofoliile, deoarece le este greu sa reziste pe piata cu un numar mic de clienti. Alte fonduri mici, care ar putea sa iasa de pe piata prin vanzarea portofoliilor, sunt Prima Pensie (14.937 de clienti pentru care se platesc contributii), KD (6.545) si OTP (18.834).
Fondul de pensii al Interamerican va fuziona cu cel al Bancpost, rezultand un fond cu circa 264.000 de participanti, care va ocupa pozitia a cincea pe piata.
Reprezentantii Interamerican si cei ai Bancpost nu au confirmat aceasta informatie. Directorul general al Interamerican Pensii, Besim Jawad, a spus ca societatea se uita dupa achizitii, dar nu a dat detalii.
"Ne uitam la alte fonduri si am purtat discutii pentru posibile fuziuni. Sunt cateva oportunitati acum in piata", a spus Jawad. Aceasta este a doua tranzactie care are loc in sectorul pensiilor private, dupa preluarea Omniasig Pensii de catre BCR. Aceasta tranzactie, in valoare de circa 13 milioane de euro, a fost insa respinsa de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, iar acum cele doua parti cauta o noua forma juridica de incheiere a acesteia.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO