Bănci și Asigurări

Investitorii greci sunt mai solvabili decât guvernul de la Atena

Autor: Andreea Neferu

01.07.2015, 00:07 1443

Statul elen se luptă în continuare să găsească bani pentru a scăpa de faliment, însă oamenii de afaceri cu origini greceşti care au businessuri în România nu întâmpină probleme în a atrage finanţări pe fondul problemelor din ţara-mamă.

Un exemplu în acest sens este Ioannis Papalekas, grecul care controlează compania de dezvoltare imobiliară Globalworth şi care a reuşit să obţină o facilitate de finanţare pe termen scurt de 45 mil. euro de la grupurile Oak Hill şi York Capital, controlate de investitori americani, pentru a finanţa construcţia clădirii de birouri Bucharest One din Bucureşti, dar şi pentru alte proiecte de achiziţii sau în construcţie, potrivit datelor de pe site-ul Globalworth. Oak Hill şi York Capital, care au mai acordat recent o finanţare de 55 mil. euro către Globalworth,  se numără printre acţionarii acestei companii, cele două grupuri americane cumpă­rând anul trecut şi o facilitate de 65 mil. euro accesată de fondul lui Ioannis Papalekas de la UBS, împrumut care a fost convertit în acţiuni.

În acelaşi timp, grecii au trecut în ultimele zile prin momente de suspans cu privire la posibilitatea intrării în incapacitate de plată, pentru că guvernul de la Atena se opune austerităţii propuse de creditorii internaţionali în schimbul unui ajutor financiar.

Ieri s-au intensificat la maximum eforturile diplomatice ale Greciei şi zonei euro în vederea ajungerii la un compromis, iar premierul Alexis Tsipras a cerut un nou bailout. 

„Am un sentiment de dezamăgire, atât din cauza politicii populiste greceşti, cât şi a insensibilităţii funcţionarilor de la Bruxelles. Plăteşte poporul grec, care nu are nicio vină, pentru rigiditatea şi lipsa de capacitate de consens a anumitor politicieni şi a birocraţilor europeni“, spune omul de afaceri Jean Valvis, cu cetăţenie greacă şi elveţiană, care are businessuri în industria apelor minerale (Aqua Carpatica) şi vinuri (Domeniile Sâmbureşti).

Oamenii de afaceri cu origini elene care au business-uri în România spun că situaţia economică turbulentă din Grecia nu le-a afectat afacerile de pe plan local, în contextul în care acestea nu au conexiuni directe cu economia Eladei. Un exemplu este firma de construcţii Octagon, controlată de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias. „Nu ne confruntăm cu obstacole în desfăşurarea activităţii Octagon din cauza situaţiei economice din Grecia”, spune Ignatiadis, care adaugă că problemele de la Atena nu au influenţat în vreun fel capacitatea companiei de a atrage finanţare pentru activitatea de pe plan local. „Dificultăţi în finanţare avem din motive de piaţă internă. Colaborăm cu băncile greceşti şi există o îngreunare a activităţii lor”, mai spune omul de afaceri. În opinia sa, turbulenţele din Grecia nu vor afecta România în mod semnificativ. „Chiar aş spune că decăderea Greciei ar putea să creeze oportunităţi pentru România”, afirmă el.

Octagon a încheiat anul trecut cu afaceri de 53,5 mil. lei, având 165 de angajaţi, potrivit datelor de la Finan­ţe. Printre proiectele la care compania de construcţii a lucrat se numără clădirile de birouri Hermes Business Campus din Capitală, dezvoltate de belgienii de la Ate­nor. Printre proiectele semnate anul acesta de Octagon se mai numără un contract pentru lucrări geotehnice pentru extinderea City Park Mall, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI, dar şi pentru proiectul de birouri Timpuri Noi Building Complex din Capitală, unde constructorul a fost subcontractat de compania israeliană Danya Cebus.

Un alt om de afaceri cu cetăţenie greacă care spune că businessul local nu este afectat de problemele economice din Grecia este Jean Valvis, cu afaceri în industria apelor minerale (Aqua Carpatica) şi vinuri (Domeniile Sâmbureşti). „Centrul operaţional al afacerilor mele este în România şi nu ne influenţează în niciun fel ceea ce se întâmplă în Grecia. Colaborez cu bănci greceşti din România, însă expunerea lor financiară pe Grecia este zero, nu sunt afectate nici ele din punct de vedere operaţional, pentru că lichiditatea şi capitalizarea lor se află sub regulament BNR“, afirmă Valvis.

Carpathian Springs, compania care produce brandul de Aqua Carpatica, a avut anul trecut afaceri de circa 69,4 mil. lei, în timp ce firma Viti-Pomicola Sâmbureşti, pe care sunt înregistrate vinurile Domeniile Sâmbureşti, a avut rulaj de 8,8 mil. lei în 2014, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Papalekas, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, având un portofoliu de circa 757 de milioane de euro, nu a răspuns până la închiderea ediţiei la solicitarea ZF privind impactul pe care criza din Grecia îl are asupra Globalworth. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO