Bănci și Asigurări

Iulian Anghel, ZF: Fetele cu părul roşu. Sau „the grass is always greener on the other side”

Iulian Anghel, ZF: Fetele cu părul roşu. Sau „the...

Autor: Iulian Anghel

21.07.2023, 00:05 1702

În urma cu câteva zile, în Irlanda, a avut loc festivalul roşcaţilor. Nu ştiu exact tipicul acestei sărbători începute în oraşul Breda din Olanda, în 2005, şi „importată” de Irlanda în urmă cu 7-8 ani.

Şi, cum reţelele de socializare de azi fac comunicarea extrem de rapidă, am văzut fotografii de la acest festival din Crosshaven, din comitatul Cork din Irlanda, şi am zis: „ce frumos!”

Nu e chiar aşa, îmi spune o prietenă care lucrează de 25 de ani în Marea Britanie: „Da, frumos, dar la ei, şi la scoţieni a avea părul roşu este de parcă ai avea râie sau păduchi, detestabil... Ca la suedezi, fetele cu părul castaniu şi ochii căprui sunt etalon de frumuseţe, în timp ce blondele cu ochii albaştri sunt banale.”

„Ce proşti!”, i-am răspuns.

„Da, dar vezi că şi la noi fetele cu păr castaniu sunt banale. Ce proşti, ar zice suedezii sau irlandezii. Aceeaşi idee, doar privită din unghiuri diferite. The grass is always greener on the other side.”

Într-adevăr, iarba altuia este mereu mai verde.

Este valabil peste tot, în orice. Românii care merg la Roma în vacanţă se îngrămădesc să viziteze Vaticanul şi se minunează de frumuseţea catedralelor de acolo. Dar mulţi, ajunşi acasă, încep să spună din nou că, iată, în loc să construim spitale, noi construim o catedrală. Nimeni nu se întreabă: dar cu ce bani au construit ăştia minunile pe care le-am văzut? Ce frumoasă e Roma! Păi e, dar ce vedeţi e construit vreme de 2.000 de ani. Aveţi răbdare încă 1.000 de ani şi Bucureştiul va fi şi el frumos.

Banca Mondială spune că România este „o ţară cu venituri mari”, adică are venituri pe cap de locuitor de peste 13.800 de dolari (15.900 de dolari în 2022). Este un clasament intern al băncii în funcţie de care instituţia stabileşte dobânzile la împrumuturi pentru fiecare ţară în parte. Sunt 83 de ţări incluse aici. Dar din clasament lipseşte Rusia (ea îndeplineşte criteriul, dar BM nu o trece în lista ţărilor cu venituri mari), lipseşte China, lipseşte India, lipseşte Africa de Sud, lipseşte Brazilia – adică toate ţările BRICS care cred că ele vor fi, pe viitor, principalul motor economic al lumii.

Românii se plâng că sunt săraci şi într-adevăr bogaţi nu sunt, dar datele BNR arată că, doar în primle cinci luni din an (când nu sunt vacanţe), românii au cheltuit pe vacanţe în străinătate 1,8 mld. euro. Anul trecut românii au cheltuit pentru călătoriile în străinătate 7,2  mld.  euro, rezultând un sold negativ pentru contul curent al balanţei de plăţi de 2,6  mld. euro.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, România are un venit pe cap de locuitor de 15.900 de dolari, peste Rusia, China, India, Africa de Sud sau Brazilia - ţările BRICS care se pregătesc de un summit pe care-l vor un început pentru cucerirea supremaţiei în lume.

România emite 100.000 de permise de muncă, anual, în majoritate pentru ţările din Asia pentru că românii migrează spre vest, unde salariile sunt mai bune, dar şi chiriile pe măsură. Sunt mulţi care o duc bine şi pentru care plecarea a însemnat salvarea. Dar şi mulţi care nu rămân cu mai nimic după ce-şi plătesc chiria şi masa, chiar dacă stau înghesuiţi câte 3-4 într-o singură cameră. Sunt mulţi care lucrează la negru şi primesc mai mulţi bani, dar nu se gândesc că va veni o vreme când nu vor mai putea lucra şi va trebui să se retragă şi atunci va fi foarte greu, dacă nu şi-au pus bani deoparte.

Economia României ar avea nevoie de ei, salariile au mai crescut, nu la nivelul celor din vest, nici nu se pune problema, dar preţul alimentelor este aici la jumătatea mediei preţurilor din UE, iar chiriile sunt încă acceptabile pentru cine are un venit mediu pe economie. Salariul unui şofer poate ajunge uşor 1.000 de euro. De ce să-ţi rupi şalele în Italia pentru 200-300 de euro în plus?

Odată ce te-ai obişnuit însă cu „roşcatele” de acolo, nu-ţi mai plac „brunetele” de pe aici, chiar dacă ţi-ar fi mai bine să fii alături de una aici şi nu de o roşcată sau blondă acolo.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO