Bănci și Asigurări

Lagarde: Măsurile BCE vor reduce costul creditării şi vor susţine inflaţia

Lagarde: Măsurile BCE vor reduce costul creditării şi...

Autor: Anca Dumitrescu

22.01.2015, 19:33 170

"Salutăm măsurile anunţate astăzi, care întăresc politica monetară relaxată a BCE. Achiziţiile de obligaţiuni avute în vedere vor ajuta la reducerea costurilor de împrumut la nivelul zonei euro, vor creşte aşteptările pentru inflaţie şi vor reduce riscul ca indicatorul să se menţină la un nivel scăzut o lungă perioadă de timp", a afirmat Lagarde într-un comunicat.

Rămâne esenţial în continuare ca politica monetară relaxată să fie susţinută de măsuri cuprinzătoare în alte domenii, nu în ultimul rând de reforme structurale pentru suplimentarea potenţialului de creştere, a adăugat şefa FMI.

Preşedintele BCE Mario Draghi a anunţat joi că instituţia va lansa în martie un program extins de achiziţii de active în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016 şi care va include cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale, .

Valoarea programului, de aproape 1.100 miliarde de euro, era aşteptată de pieţele financiare.

Măsurile anunţate de BCE sunt menite să prevină riscul menţinerii unei inflaţii scăzute o lungă perioadă de timp.

"Creşterea agresivă a programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE va contribui la revenirea inflaţiei către nivelul de 2%, dar se menţin riscurile economice", a declarat Draghi în conferinţa de presă de anunţare a măsurilor de stimulare a economiei zonei euro.

Deşi programul ar urma să se încheie în septembrie 2016, măsurile ar putea fi menţinute şi după acest moment dacă inflaţia nu atinge nivelul urmărit, a menţionat şeful BCE.

Înainte de anunţarea noilor măsuri de suplimentare a lichidităţilor, Banca Centrală Europeană a decis joi menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu aşteptările analiştilor.

"Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% şi, respectiv, -0,20%", se arată într-un comunicat al instituţiei europene.

Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în septembrie anul trecut, când instituţia a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO