Bănci și Asigurări

Lira sterlină scade rapid după ce Banca Angliei a anunţat că se aşteaptă la creştere economică zero pentru T2 2019

Lira sterlină scade rapid după ce Banca Angliei a...

Autor: Alex Ciutacu

20.06.2019, 15:28 1603

Banca Angliei a anunţat joi că menţine nivelul de dobândă la 0,75% în contextul în care există posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără un acord, potrivit CNBC.

Banca centrală a redus şi previziunea de creştere economică pentru al doilea trimestru din 2019 la zero, şi a scos în evidenţă din nou riscurile globale generate de conflictul comercial SUA-China, corelate cu şansele slabe de a încheia un acord Brexit.

Lira sterlină s-a depreciat cu 0,4% după anunţul Băncii Angliei.

Oficialii băncii centrale au mai vorbit în trecut de necesitate unor costuri de împrumut mai ridicate în viitorul apropiat, însă guvernatorul Mark Carney a spus că Comitetul de Politică Monetară a votat în unanimitate menţinerea dobânzilor la 0,75%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO