Bănci și Asigurări

O româncă preia conducerea Groupama Asigurări

25.07.2010, 23:47 198

Groupama, a treia companie din piaţa asigurărilor, rezultatulunor investiţii-record de peste o jumătate de miliard de eurorealizate de grupul francez Groupama, va fi condusă din toamnă deun manager român, după ce de la intrarea pe piaţa locală afacerileau fost coordonate de un expat.
Actualul direct general, francezul Denis Rousset (44 de ani), se vaîntoarce în noiembrie la Paris, unde va ocupa o poziţie demanagement în cadrul grupului, iar locul său va fi luat de SandaNicoară (51 de ani), în prezent director general adjunct alGroupama Asigurări.
Francezii au început să atace piaţa locală de asigurări lasfârşitul lui 2007, când au preluat BT Asigurări cu 100 mil. euro.În aprilie 2008 au luat prin suprindere întreaga piaţă atunci cândau câştigat licitaţia pentru achiziţia Asiban cu o ofertă de 350mil. euro, sumă dublă faţă de valoarea afacerilor companiei.
Între timp, Groupama a preluat la nivel regional firma de asigurăria grupului maghiar OTP, prezent în România prin OTP Garancia. Celetrei companii au fuzionat vara trecută.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO