Gigantul olandez din industria asigurărilor Eureko, cu subscrieri de 20 mld. euro, urmează să părăsească piaţa locală la începutul anului viitor după ce în ultimii opt ani a adus zeci de milioane de euro la capitalul subsidiarei locale pentru a acoperi pierderile înregistrate an de an, afirmă surse din domeniu.
Olandezii de la Eureko deţin pe plan local un jucător de talie redusă pe piaţa asigurărilor de viaţă şi un administrator de pensii private şi deja i-au anunţat pe cei 200 de angajaţi că grupul Achmea (Eureko BV) a decis să se retragă de pe piaţă, iar varianta cea mai probabilă este închiderea companiei de asigurări, în timp ce administratorul de pensii private va fi vândut.
"Grupul Achmea a căutat dintotdeauna să identifice oportunităţi noi în vederea dezvoltării şi consolidării afacerilor şi, drept urmare, au existat şi vor exista discuţii strategice pentru a investiga şi identifica cea mai bună combinaţie de oportunităţi", afirmă Alexandru Leondari, director general adjunct al Eureko Asigurări. El a declarat că Eureko nu comentează "orice zvon apărut în piaţă", dar nici nu a infirmat direct informaţiile de pe piaţă. Grupul din Olanda nu a răspuns până la închiderea ediţiei unei solicitări a ZF.
În opt ani de activitate olandezii nu au reuşit să strângă o masă critică de clienţi şi au fost nevoiţi să scoată din buzunar mai multe zeci de milioane de euro pentru a acoperi pierderile, potrivit surselor citate.
Eureko intrase pe piaţa locală în 2004, după preluarea grupului elen Interamerican, iar în urmă cu trei ani şi-au adus propriul brand. Eureko Asigurări a avut în ultimii opt ani pierderi de 30 mil. euro, grupul fiind nevoit să majoreze în fiecare an capitalul companiei pentru a acoperi aceste pierderi. Numai în ultimii trei ani majorările de capital au cumulat 25 mil. euro.
Citiţi materialul integral pewww.zfcorporate.ro
Olandezii de la Eureko pleacă din România după investiţii de zeci de milioane de euro în opt ani
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels