Bănci și Asigurări

Patria Credit: Vindem 350 de credite lunar

26.08.2010, 23:45 770

Patria Credit, o instituţie financiară nebancară, controlată deomul de afaceri Horia Manda prin fondurile de investiţii RomanianAmerican Enterprise Fund şi Balkan Accesion Fund, a ajuns să vândălunar în medie 350 de credite de valoare mică, cu o valoarecumulată de circa două milioane de euro.
"În medie, vindem lunar cam 350 de credite, dar ar trebui să urcămspre 450 de credite până la sfârşitul anului. Creditele sunt devaloare mică, de 5.500-6.000 de euro", spune Bogdan Merfea, 52 deani, directorul general al Patria Credit.
Compania este specializată în operaţiuni de micro-finanţare,activând în general în oraşele mici şi zonele rurale şi operează înprezent o reţea de 35 de unităţi. Până la sfârşitul anului, reţeauaar trebui să ajungă la 41 de unităţi. Merfea spune că fiecareunitate din mediul rural deserveşte clientela întinsă pe o rază de25 de kilometri, fiind căutate acele zone în care se acumulează unbazin de până la 25.000 - 30.000 de locuitori, cu până la 4.000 deproducători agricoli. Clientela ţintă este compusă din afacerilemicro şi micii fermieri, care valorifică o parte din producţie.Valoarea maximă a finanţărilor pe care Patria Credit le acordă estede circa 50.000 de euro, fiind astfel vizate afacerile de până lajumătate de milion de euro anual. Compania îşi concentrează astfelactivităţile într-o zonă în care băncile comerciale au arătat uninteres limitat. Doar banca de stat CEC Bank şi BRD sunt prezenteîn zonele rurale, însă nu au strategii clare de creştere pe aceastănişă.
Creditele vin la dobânzi mai ridicate decât cele oferite de bănci,costul anual efectiv (DAE) pentru finanţările în lei oscilând între19% şi 30% pe an, în funcţie de valoarea împrumutului, structuragaranţiilor şi riscul clientului. Circa 90% din creditele vânduteîn mediul rural sunt în lei.
"În retail trebuie să ai volume ca să practici preţuri mici. Darunitatea noastră de la Motoţei nu va avea un volum extraordinar demare. În plus, la un risc mai mare şi când nu ai garanţii, dobândatrebuie să fie mai mare", explică Merfea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO