Bănci și Asigurări

Pensiile facultative au castigat 8.000 de clienti in numai trei saptamani

Pensiile facultative au castigat 8.000 de clienti in numai trei saptamani
01.12.2008, 15:49 25

Fondurile de pensii facultative (pilonul III) par sa nu fie afectate de criza care a lovit pietele financiare, in conditiile in care au castigat aproape 8.000 de clienti noi in primele trei saptamani ale lunii noiembrie.

Potrivit datelor publicate de fondurile de pensii pe site-urile lor, la data de 21 noiembrie numarul total al participantilor din acest sistem se ridica la 143.969, fata de 135.974 la sfarsitul lunii octombrie, ceea ce inseamna o crestere de 7.995 de persoane.
Cel mai mare fond dupa numarul de clienti a ramas ING Optim, administrat de ING Asigurari de Viata, cu 35.319 clienti dupa primele trei saptamani din noiembrie. Urmatoarele fonduri din clasamentul dupa numarul de clienti sunt BCR Prudent (32.987), AZT Moderato (24.510), ING Clasic (19.880), AZT Vivace (16.580), Pensia mea - Aviva (8.353) si Raiffeisen Acumulare (5.810). Cele mai mici fonduri din piata sunt OTP Strateg (320) si Asirom Concordia (210).
Activele nete administrate de cele noua fonduri de pensii facultative erau dupa primele trei saptamani din noiembrie de 72,5 mil. lei (19,1 mil. euro). Cresterea fata de finalul lunii anterioare este de circa 10%.
Pe aceasta piata ar mai putea intra in perioada urmatoare Interamerican Pensii si Generali, iar Aviva intentioneaza sa mai lanseze un fond, cu un grad diferit de risc fata de cel pe care il administreaza deja.
Si octombrie a fost o luna buna pentru piata de pensii private facultative, numarul clientilor noi fiind de peste 10.400. Jumatate din acestia sunt angajati ai grupului Raiffeisen pe piata locala, care au aderat la fondul Raiffeisen Acumulare, administrat de societatea de asset management a grupului. La inceputul acestui an, jucatorii din piata estimau ca vor incheia 2008 cu circa 200.000 de clienti in portofoliu, dar aceasta tinta nu va fi atinsa, avand in vedere ca fondurile vor avea in noiembrie mai putin de 150.000 de clienti.
Fondurile ar putea primi un impuls anul viitor prin cresterea deductibilitatii pentru sumele economisite de clienti. Din 2009, pragul de deductibilitate va ajunge la 400 de euro atat pentru angajat, cat si pentru angajator, dublu fata de cat este acum. Mai mult, contributiile platite la aceste fonduri vor fi scutite si de plata asigurarilor sociale catre stat.
La fondurile de pensii facultative poate adera orice angajat, suma economisita lunar fiind limitata la 15% din venitul brut.
Pentru a putea beneficia de o pensie facultativa, cel care a aderat la fond trebuie sa fi platit cel putin 90 de contributii lunare, nu neaparat consecutive, sa aiba cel putin 60 de ani la data solicitarii pensiei si suma minima acumulata in cont.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO