Bănci și Asigurări

Pieţele europene au înregistrat săptămâna trecută creşteri

Pieţele europene au înregistrat săptămâna trecută...

Autor: Ştefan Stan

22.05.2016, 18:06 165

Indicele Stoxx 50, ce reuneşte cele mai importante 50 de companii ale Europei, a înregistrat un avans de 0,90% la finalul săptâmanii trecute.

De asemenea, indicele francez, CAC 40, a crescut cu 1.60%, în timp ce indicele britanic FTSE 100 a înregistrat un avans de 0,90%.

Pe de altă parte, indicele bursei de la Frankfurt, DAX, a scăzut cu 1,25%. Cu toate acestea, companii importante ce constituie indicele au înregistrat avansuri însemnate săptămâna trecută. Astfel, Deutsche Bank a crescut cu peste 4%, titlurile celei mai mari bănci germane fiind cu 48,55% mai ieftine decât acum un an. În acelaşI timp, Commerzbank a înregistrat un avans de 7%, iar acţiunile băncii germane se tranzactionează astăzi la o cotaţie cu 42% mai mică decât acum un an.

Adidas, celebra firmă de echipament sportiv, a crescut cu 1,8% săptămâma trecută, titlurile producătorului german fiind cu 48% mai scumpe decât acum an.

De asemenea, Volkswagen, importantul concern auto german, a crescut cu 2,89%, iar titlurile companiei sunt cu 44% mai ieftine decât acum un an, în urma imensului scandal în care a fost implicat producătorul german.

Indicele german DAX a scăzut cu 16,31% faţă de cotaţia de acum un an.

În Franţa, indicele CAC 40, a înregistrat un avans de 1,60%. Compania Arcellor Mittal a crescut cu 5%, în timp ce în şedinta de vineri companii precum Carrefour sau Airbus au înregistrat creşteri de aproximativ 2%.

Pe bursa de Londra, asiguratorul Avia a crescut cu 5% săptămâna trecută, iar BAE Systems, unul dintre cel mai important actori pe scena industriei de aparare, a scazut cu 0,4%.

Indicele BUX, ce reuneşte cele mai importante companii listate pe bursa maghiară, a crescut cu 0,7% săptămâna trecută, iar de la începutul anului a înregistrat o creştere de peste 10%.

Indicele WIG20, principalul etalon al burseri de la Varşovia, a scăzut cu aproximativ 1% în această săptămână, conducând evoluţia indicelui în jurul valorii de 1806 puncte, cu peste 2,8% mai puţin decât la începutul acestui an.

Cyfrowy Polsat, societate ce activează în industria media, a scăzut cu 4,31% în şedintţa de vineri. Pe de altă parte, Eurocash, companie de distribuţie, a înregistrat un avans de peste 7% în aceeaşi şedinţă de vineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO