Bănci și Asigurări

Profit mai mare decât Apple: Banca centrală a Elveţiei a înregistrat 55 de miliarde de dolari în 2017

Profit mai mare decât Apple: Banca centrală a Elveţiei...

Autor: Alex Ciutacu

09.01.2018, 17:00 681

Elveţia a devenit o ţară mult mai bogată în anul 2017, mulţumită rolului jucat de banca centrală a statului, care a gestionat un portofoliu de investiţii de aproape 800 de miliarde de dolari, potrivit Wall Street Journal.

Banca Naţională a Elveţiei a anunţat că aşteaptă un profit de 55 de miliarde de dolari pentru anul trecut – o sumă imensă, echivalentă cu 8% din PIB-ul Elveţiei.

Prin comparaţie, dacă Rezervele Federale ar fi înregistrat o marjă similară de profit, raportată la economia Statelor Unite, suma ar fi fost de 1,5 trilioane de dolari. Rezervele Federale au înregistrat profit de aproximativ 100 de miliarde de dolari în ultimii ani.

Profitul băncii centrale elveţiene îl depăşeşte chiar şi pe cel al gigantului Apple, şi reprezintă mai mult decât profiturile combinate ale JPMorgan Chase şi Berkshire Hathaway.

Banca Naţională a Elveţiei are aproape 800 de angajaţi. Preşedintele său – printre cei mai bine plătiţi bancheri – câştigă aproximativ un milion de dolari pe an.

Această bancă este una dintre puţinele bănci centrale care au acţiuni listate la bursă. Valoarea acţiunilor s-a dublat în 2017, iar astăzi este în creştere cu 3%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO